Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegeri la PNL Turnu Severin: tensiune, căldură sufocantă şi jurăminte pe biblie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 august 2013 ·

Liberalii severineni îşi desemnează astăzi preşedintele organizaţiei municipale Drobeta-Turnu-Severin. În cursa pentru funcţia de preşedinte a PNL Turnu Severin s-au înscris Daniel Cârjan, Ion Sârbulescu, Florică Ispas şi Claudiu Vasilică Toader, însă lupta se dă între primii doi candidaţi.

Conferinţa municipală de alegeri era programată să înceapă la ora 10,00, însă numărul mare de delegaţi de peste 700 a făcut ca aceasta să înceapă cu o întârziere de peste o oră. Oricum delegaţii s-au înarmat cu multă răbdare pentru că numărarea voturilor se va prelungi până în noapte târziu. Doamnele, mai inspirate, şi-au adus evanteiele de acasă pentru că temperatura deosebit de mare din sală este aproape de nesuportat.

La aceasta se mai adaugă şi tensiunea creată de cele două echipe ale principalilor doi contracandidaţi, Daniel Cârjan şi Ion Sârbulescu.

Înainte de începerea alegerilor, ambii candidaţi s-au declarat optimişti în privinţa şanselor de câştig. Rămâne de văzut în ce mod au reuşit fiecare dintre ei să-i convingă pe delegaţii prezenţi în sală să le acorde votul de încredere.

„Problema PNL este unitatea, eu lupt pentru unitatea PNL în interior şi pentru unitatea USL în exterior, lupt pentru viitorul preşedinte al României , Crin Antonescu. Vreau să am un partid unit după această adunare generală pe care cu siguranţă o voi câştiga”, a declarat fostul senator liberal Ion Sârbulescu. „Văd o filială a PNL în dezvoltare, în creştere şi am toată convingerea că după alegerile de astăzi PNL va ieşi mai unit şi mai puternic decât niciodată. PNL va avea de făcut astăzi o opţiune, rămâne în trecut sau merge către viitor”, a spus, la rândul lui, Daniel Cârjan, cel care a deţinut funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Turnu Severin până acum.

S-a trecut la numărarea voturilor după ce candidaţii şi-au susţinut obişnuitele discursuri. S-a lăsat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 2 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 6 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 9 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 10 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 4 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 6 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 8 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Iohannis, la Consiliul European: trebuie să intensificăm şi să urgentăm eforturile coordonate, la nivel european, pe palierul de sprijin militar pentru Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, miercuri la Bruxelles, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina. „Di

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/13°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°