Boacănele copiilor îi fac pe părinţi să-şi piardă cumpătul. Ţipatul şi aplicarea corecţiilor fizice rănesc sentimentele copilului. În locul lor sunt indicate măsurile constructive, care să-l responsabilizeze pe micuţ. Pedeapsa nu este mereu necesară. Decizia privind modalitatea de pedepsire a copiilor rămâne la latitudinea fiecărei familii în parte. Important este să fie conştientizat rolul său în educaţia copilului.
Pedeapsa eficace este cea în urma căreia micuţul a înţeles unde a greşit şi nu mai repetă pozna. Doar în acest fel va învăţa mai uşor ce are voie să facă şi ce nu şi, prin, extensie, va face diferenţa dintre bine şi rău.
Discuţia cu copilul, primul pas
Este destul de dificil să găseşti o modalitate de pedepsire prin care copilul să înveţe din greşeala lui şi să nu te vadă ca pe un inamic. De aceea, în situaţia în care îţi vâjâie capul de nervi după ce copilul ţi-a aruncat telefonul pe geam, de exemplu, şi nu te poţi controla, mai bine îl trimiţi în camera lui pentru a se gândi singur la ceea ce a făcut. Ia-ţi acest răgaz pentru a te linişti, evitând să acţionezi la impulsul nervilor, prin violenţă fizică şi psihică.
Aceste metode nu numai că sunt învechite, dar trezesc în copil sentimente de respingere faţă de tine. Te poţi consulta şi cu partenerul de viaţă cu privire la fapta copilului şi puteţi cădea de acord asupra unei modalităţi potrivite de educaţie. După ce tensiunile s-au rispit, este bine să porţi o discuţie cu copilul şi să afli de ce a acţionat în acest mod. S-ar putea ca reacţiile lui să fie uneori cauzate de curiozitate sau de frică.
Lucruri de care să ţii cont
După o poznă a copilului, reglează cât mai repede problema, altfel existând riscul ca micuţul să uite ce a făcut. Discută pe un ton prietenos şi fii coerent în ceea ce spui, astfel încât să te în