Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVOLTĂTOR. „Toamna severineană” este organizată lângă  cimitirul ortodox din Turnu Severin

Publicat in Adevarul, vineri 4 octombrie 2013 ·

Pregătirile pentru „Toamna severineană” sunt pe ultima sută de metri. În această dimineaţă s-a trecut la montarea scenei, iar comercianţii îşi întindeau corturile pe strada I. C. Brătianu, lângă cimitirul ortodox din Turnu Severin.

Dacă iniţial locaţia aleasă pentru festivalul „Toamna severineană” fusese Pădurea Crihala, din cauza ploilor abundente căzute în ultimele zile consilierii locali, la iniţiativa primarului Constantin Gherghe, au hotărât ca petrecerea să aibă loc tocmai lângă cimitirul ortodox „Sf. Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin.

Şi asta în ciuda faptului că Primăria oraşului a cheltuit aproape 2 milioane de euro pentru amenajarea unei zone de promenadă pe strada Crişan, unde există o scenă construită special pentru astfel de evenimente şi unde circulaţia rutieră este închisă pe tot parcursul anului.

O parte din consilierii locali s-au opus acestei iniţiative, dar voinţa primarului a primat.

„Este şi cimitirul acolo şi nu cred că este o zonă potrivită pentru o petrecere, plus că sunt blocurile, iar locatarii vrând-nevrând o să suporte în aceste zile tot deranjul. Eu am venit cu propunerea ca aceste zile să fie organizate în zona promenadă Crişan, a fost amenajată special pentru astfel de evenimente, acolo au mai avut loc festivaluri şi concursuri, dar m-am izbit de un refuz şi nu am reuşit să-i conving”, a spus consilierul local Andrei Stănişoară. De aceeaşi părere a fost şi consilierul local Daniel Cârjan.

Aşa se face că festivalul este organizat pe bulevardul I. C. Brătianu, lângă cimitir, iar timp de două zile este întreruptă circulaţia pe această arteră importantă de drum din municipiu. Pe lângă disconfortul fonic, locatarii blocurilor din zonă vor trebuie să suporte şi mirosul grătarelor şi altor preparate.

Cea de-a şaptea ediţie a festivalului “Toamna severineană” este organizată, în perioada 5-6 octombrie, de P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal de un bărbat / Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti

News.ro acum o ora
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal, joi seară, de un bărbat. Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 44 minute
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 2 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum o ora
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ministrul Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi şi doar 20% din banii primiţi au fost cheltuiți

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi seară, într-o emisiune la Prima News, că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență), el precizând că România a primi

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum 3 ore
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum 2 ore
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 6 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Vremea

București
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale