Mureşenii cu plata apei reci la zi s-au opus sistării acesteia de către angajaţii Aquaserv. Cele 12 asociaţii de proprietari cărora li s-a sistat ieri apa rece au datorii totale de 578.000 lei. Aproximativ 1.100 de mureşeni au rămas ieri fără apă rece după ce reprezentanţii Auaserv au sistat furnizarea acesteia pentru 12 asociaţii de proprietari din oraş cu datorii către furnizor. Cea mai mare datorie, mai exact 257.551,14 lei, scadentă la 10 septembrie, o are Asociaţia de Proprietari nr. 66 din strada Cugir nr. 10. Aici, de trei luni nu mai există şef de asociaţie, care a fost data afară şi, potrivit locatarilor, a dispărut cu suma 30.000 lei de fără să mai fi plătit apa de cinci ani. Prezenţa angajaţilor Aquaserv care au sigilat robinetul pentru blocurile aparţinând asociaţiilor de pe strada Cugir numerele 6 şi 10, a iscat scandal. Oamenii au rămas surprinşi de prezenţa maşinii de intervenţie, mai că nu s-au luat la bătaie cu angajaţii Aquaserv. După ce aceştia au închis şi sigilat alimentarea cu apă potabilă, locatarii au intrat în canalul în care se afla robinetul şi au încercat, fără suces, să repornească apa. Boldizsar Erzsebet, cea care temporar îl înlocuieşte pe fostul şef de asociaţie s-a declarat extrem de nemulţumită de măsura companiei Aquaserv. “De ce îmi taie mie apa rece, că sunt cu chitanţele la zi? La noi, din 15 apartamente, 9 nu au niciun fel de restanţe”, a declarat revoltată femeia.
Aquaserv îi iartă pe cei care fac eforturi să plătească
În urma unor repetate somaţii, compania Aquaserv Târgu Mureş a sistat ieri apa potabilă la 12 asociaţii de proprietari din urbe, dintr-un total de 19 asociaţii care au mari datorii la consum. Potrivit lui Nicu Tomuleţiu, purtător de cuvânt Aquaserv, cu celelalte 7 asociaţii s-a ajuns o înţelegere privind eşalonarea datoriilor , în urma unor plăţi pe care acestea le-au efectuat în ul