Când Bulgaria a cerut, în 2009, o reducere la preţul gazelor naturale, gigantul rus Gazprom a refuzat. Anul trecut, însă, s-a schimbat roata, iar Bulgaria a obţinut o reducere de 20%.

„Nu ne mai pot brusca în modurile în care puteau anterior, iar slăbiciunea lor în negocieri a arătat asta”, a declarat fostul ministru de Finanţe Simeon Djankor, care a negociat înţelegerea. „Am simţit că ei au nevoie mai multă de noi decat noi de ei, şi ne-am folosit de asta”, a completat el. Bulgarii au mai obţinut şi opţiunea de a renegocia preţul peste cinci ani şi promisiunea ca Gazprom să sponsorizeze o echipă de fotbal.

Polonia îşi diversifică sursele

Polonia a urmat aceeaşi tactică. În 2006, şefii PGNiG au zburat la Moscova pentru a semna un contract pentru livrări adiţionale de gaz, anticipând o creştere de 10% a preţului. „Nu am avut ce face. Eram încolţiţi”, a spus Piotr Wozniak, ministrul polonez al Economiei, care a negociat contractul.

Dar de atunci Polonia şi-a crescut capacitatea de interconectare cu Germania, pentru a putea importa mai mult. Germania este cel mai mare client al Gazprom şi a reuşit să obţină preţuri mai bune. Iar anul trecut, Polonia a început să construiască un terminal de gaze naturale lichefiate la Marea Baltică, care îi va permite să importe gaze de la alţi producători.

În 2011, PGNiG a cerut Gazpromului o reducere a preţurilor şi a dat în judecată gigantul la o instanţă internaţională. Runda finală de negocieri a surprins, având loc la Varşovia şi nu la Moscova. Oficialii ruşi au fost de acord cu o scădere a preţului de aproape 20%, ceea ce înseamnă economii de un miliard de dolari pe an pentru PGNiG. De asemenea, nemţii de la E.ON şi italienii de la Eni au obţinut în 2012 reduceri retroactive ce totalizează 3 miliarde de dolari.

Alternative europene

În Europa, Gazprom avea reputaţia dictării preţurilor. Dar