Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Ionuţ Drăguşin: "Vreau să plec de la CSU Braşov"

Publicat in Adevarul, miercuri 12 august 2009 ·

Pivotul de 2,21 metri al naţionalei României, Ionuţ Drăguşin, a declarat că va pleca de la clubul CSU Braşov, acolo unde a evoluat în ultimul sezon. Motivul îl reprezintă restanţele financiare pe care clubul le are faţă de jucător. După un sezon excelent la Braşov, cu medii de 15,9 puncte şi 11,8 recuperări, Ionuţ Drăguşin nu-şi mai doreşte să continue la gruparea de sub Tâmpa din cauza faptului că nu i-a fost respectat contractul.

„ Este o problemă legată de partea financiară, au restanţe salariale de achitat pentru ultimele două luni de contract şi nici acum nu am primit banii. Am apelat la un avocat şi, din păcate, voi încerca să rezolv acest conflict în instanţă”, a spus Drăguşin. „Nu am vrut să se ajungă aici, deoarece m-am simţit excelent la Braşov, unde pe lângă faptul că am jucat, mi-am făcut foarte mulţi prieteni ” a adăugat centrul naţionalei României.

Ofertă din Grecia

Clubul din Braşov trece prin mari probleme financiare. Surse din interiorul clubului susţin că există posibilitatea ca echipa să nu se înscrie în noul sezon al Diviziei A şi să se retragă din Liga Balcanică, acolo unde a evoluat anul trecut şi unde este înscrisă pentru noul sezon care va debuta în octombrie.  

Aflat la Atena, unde tricolorii dispută în aceste zile două meciuri cu naţionala Greciei, Drăguşin a precizat că are mai multe oferte din străinătate în acest moment. „ Eu aveam contract pe încă doi ani cu Braşov, dar în situaţia de faţă voi fi nevoit să-mi caut altă echipă. Am primit prin intermediul agentului meu o ofertă concretă de la o echipă din Grecia, şi chiar am discutat aici la Atena cu reprezentatul acestei echipe”, a declarat Ionuţ. „În afară de această ofertă, care este pe hârtie, am mai primit invitaţii de la două echipe, una din Grecia şi una din Spania, însă deocamdată nu este nimic concret ”, a completat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ludovic Orban, ales președintele Forţei Dreptei, la primul Congres al partidului

Libertatea acum o ora
Congresul partidului Forţa Dreptei l-a ales sâmbătă, 20 aprilie, pe Ludovic Orban în funcţia de preşedinte al formaţiunii, acesta obţinând 1.203 voturi favorabile, informează News.ro.

Ciolacu: Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei este în acest moment Cătălin Cîrstoiu

Mediafax acum 3 ore
„Candidatul în acest moment este Cătălin Cîrstoiu. Am spus foarte clar că luni vom face o coaliţie. Am vorbit prin WhatsApp cu domnul Cîrstoiu, o să vorbesc şi telefonic mai târziu”, a răspuns Ciolacu la o întrebare legată de candidatura lui Cătălin

Replica lui Nicușor Dan pentru Piedone, care și-a făcut tricou cu mesajul „Și eu sunt interlop”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a postat, sâmbătă, pe Facebook, o fotografie în care apare în tribune, la un meci, ținând în mâini un tricou cu mesajul: „Ştim toți”. Primarul Capitalei îi dă astfel replica lui Cristian Popescu Piedone, care la depunerea candidaturii a

Unul din cei mai apreciați comentatori sportivi, Octavian Vintilă, s-a stins din viață

Ziua Constanta acum 3 ore
Comentatorul sportiv, Octavian Vintilă a murit, vineri, la vârsta de 86 de ani. El a fost unul din cei mai apreciaţi comentatori de radio, mai ales la Jocurile Olimpice. Octavian Vintilă a descoperit scrima la CS Petrolul din Ploieşti, sub îndrumare

Emmanuel Macron va juca miercuri un meci de fotbal în scop caritabil

HotNews acum 20 minute
​Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, este aşteptat miercuri la Plaisir, în regiunea Yvelines, pentru a participa la un meci al Variétés Club de France în beneficiul organizaţiei caritabile Pièces Jaunes, relatează Le Figaro. Emmanuel Macron jucân

David Popovici, fără greşeală la Naţionalele de la Otopeni: Patru probe, patru medalii de aur. Sâmbătă a câştigat cursa de 100 m liber / Ce obiectiv are el la JO

News.ro acum 59 minute
David Popovici a câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot în bazin de 50 m pentru seniori, tineret şi juniori I-II, competiţie care are loc la Otopeni. Este a patra medalie de aur obţinută d

Ministrul Agriculturii: Oamenii din Ungaria vin să cumpere alimente din România pentru că sunt mai ieftine

Mediafax acum 58 minute
„Un exemplu că Ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial funcţionează este şi faptul că oamenii din Ungaria vin să cumpere alimente din România pentru că sunt mai ieftine”, scrie pe Facebook Florin Barbu. El precizează că în România carnea de

Vaslui: Adolescent de 17 ani, sub control judiciar după ce şi-a agresat în repetate rânduri un coleg, inclusiv în şcoală. Alţi doi tineri, consideraţi complici, sunt cercetaţi în libertate în acelaşi dosar

News.ro acum 2 ore
Un licean în vârstă de17 ani dintr-o comună din judeţul Vaslui a fost reţinut, iar apoi plasat sub control judiciar după ce l-a agresat în repetate rânduri pe un alt tânăr care învaţă în aceeaşi şcoală. Una dintre agresiuni a avut loc în incinta lic

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Atletism: Bianca Ghelber s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum o ora
​Atleta Bianca Ghelber a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de vară de la Paris, după ce a îndeplinit baremul olimpic la aruncarea ciocanului, sâmbătă, la Nairobi (Kenya), informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Bianca GhelberFoto: ANDR

Vremea

București
acum

13°
sâm.

7°/15°
dum.

9°/18°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
Iasi
acum

14°
sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

6°/10°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

10°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

1°/13°
dum.

3°/13°
lun.

5°/12°
mar.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/14°
lun.

4°/15°
mar.

7°/16°