Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a scăpat părintele Papacioc de plutonul de execuţie comunist

Publicat in Adevarul, duminică 28 iulie 2013 ·

Experienţa „patriarhului Dobrogei“ le-a întărit oamenilor din Misleanu, satul ialomiţean în care s-a născut duhovnicul, credinţa în Dumnezeu. Părintele Arsenie Papacioc le-a împărtăşit localnicilor durerea de a-l fi văzut pe fratele său sfârşind sub gloanţele călăilor.

Duhovnicul a fost cel de-alşaptelea copil al agentului sanitarVasile Papacioc, decedatîn anii ’40 din cauza unei boli de plămâni.

El este înmormântatalături de soţia sa încimitirul din Misleanu.Oamenii locului spuncă bunicul patern al lui Anghel, preotul aromân Albua fost cel care i-a arătat drumulviitorului preot Arsenie către credinţa cea dreaptă.

Apropiată a familiei Papacioc,bătrâna Elena Gheorghe(74 de ani) avea 11 aniîn momentul în care l-acunoscut pe viitorul preot. Locuia la doar două case decasa boierească în care avenit pe lume duhovnicul.Copil fiind, trăgea cu urecheala vorbele oamenilormari şi aşa a af lat istorianumelui Papacioc.

„Când eram mică, tot satul vorbeadespre bunicul părinteluiArsenie, care avea barbălungă. Oamenii îi spuneau«Popa cu cioc», iar de aici s-aajuns la «Papacioc»“, rememorează bătrâna. Părintelui Arsenie îi plăcea tare mult să stea de vorbă cu copiii şi să le vorbească despre Dumnezeu.

„Când vedea copii pe stradămereu îi chema la el şi levorbea despre Dumnezeuşi despre faptul că trebuiesă facă mereu fapte bune şi să fie ascultători“, adaugăElena Gheorghe.

Miracol venit din cer

Femeia îşi aminteşte şi de momentul în care duhovnicul, care şi-a trăit cea mai mare parte din viaţă pe meleaguri dobrogene, a fost aruncat în închisorile comuniste.

Totul s-a întâmplat din cauza unor legături pe care atât părintele Arsenie, cât şi un frate mai mare de-al său, le-ar fi avut cu legionarii.

Viaţa în închisoare avea să fie destul de dură pentru cei doi. După ce au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum 33 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 50 minute
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 24 minute
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Loteria Română propune noi câștiguri. Cât va costa Lozul "Team Romania"

Ziare.com acum 43 minute
Lozul "Team Romania" va fi lansat de Loteria Română pentru a fi alături de sportivii români care au obţinut performanţe şi reprezintă România la cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, informează compania, printr-un comunicat. As

Cod portocaliu de vijelii și grindină pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 28 minute
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-125937197">

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 3 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 3 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum 2 ore
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

12°
mie.

8°/14°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°