Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătălia pentru oferte de toamnă pe litoral

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 16 august 2009 ·

Luna septembrie începe pe litoral cu oferte care mai de care mai tentante pentru atragerea unui număr cât mai mare de turişti. Sursa: Feri Predescu Federaţia patronatelor din turismul românesc lansează deja pentru a cinsprezecea oară programul „O săptămână la mare”, dar nici Asociaţia Litoral nu se lasă mai prejos şi a ajuns deja la a cincea ediţie a programului „Litoralul pentru toţi”.

De fapt, ambele programe oferă sejururi de şase zile la preţuri care sfidează criza: de la 159 de lei/persoană, la hotel de o stea, până la 399 de lei/persoană, la hotel de 4 stele, cu TVA inclus.

Turişti să fie

Hotelierii de pe litoral s-au deşteptat, nu mai ţin cont de divergenţele dintre cele două asociaţii şi şi-au înscris unităţile pe ambele liste, turişti să fie. În plus, în preţul de cazare oferă şi o mulţime de facilităţi. „Interesul nostru este să prelungim sezonul, aşa că includem în preţ sauna, jacuzzi, sala de fitness şi păstrăm gratuitate pentru copiii de sub 12 ani”, spune Liliana Stoica, agent de vânzări la hotelul Malibu, de 4 stele, din Mamaia. Un sejur aici costă 399 de lei.

Şi la hotelul Aurora, cu o capacitate de 600 locuri, care cu 2 stele, agentul de vânzări Dumitru Carabaş susţine că sunt „condiţii excelente, aer condiţionat, frigider, TV, ca la 3 stele, aşa că pentru prima săptămână avem deja grad de ocupare de 100%”, la 189 lei.

La rândul lui, Doru Craiu, de la hotelul de două stele Doina, spune că sunt deja destule solicitări pentru cele 500 locuri înscrise pe ambele programe, din totalul de 700. Pentru un sejur, un turist trebuie să plătească 189 de lei.

Vremea ţine cu reducerile

Hotelierii recomandă turiştilor care doresc să-şi petreacă un sejur la mare în luna septembrie să-şi facă rezervări din vreme, prin agenţiile de turism, pentru că se merge pe principiul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 49 minute
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 36 minute
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 49 minute
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 3 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum o ora
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Ciolacu spune că până când Cîrstoiu „nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei”

Libertatea acum 38 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, 19 aprilie, că medicul Cătălin Cîrstoiu trebuia să fi organizat deja conferința de presă în care să dea explicații în legătură cu dezvăluirile din spațiul public despre activitatea sa, precizând c

Război în Gaza, ziua 195. Surse: Israelul a lansat o operațiune în Iran

Press Alert acum 46 minute
Israelul a desfășurat o operațiune în Iran în noaptea de joi spre vineri. Informația a fost prezentată de o sursă a NBC News. Iranienii au folosit bateria antiaeriană și au suspendat mai multe zboruri. Sursa susține că oficialii israelieni i-au noti

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Marcel Ciolacu: În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor, trebuie modificată

News.ro acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la finalul viziteo oficiale în Emiratele Arabe Unite, că în fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă şi este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor din Dubai, din Abu Dhabi, tre

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/12°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

4°/6°