Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carmen Lazăr, Head of Corporate Affairs al Telemobil:„Cariera reprezintă un stil de viaţă”

Publicat in Adevarul, luni 2 februarie 2009 ·

În cei peste zece ani de experienţă, Carmen Lazăr şi-a legat numele de companii importante, precum Unilever, Ipsos, Altex sau Zapp. Şi-a construit o carieră solidă în comunicare, iar în prezent se ocupă de imaginea Telemobil. Carmen Lazăr spune că cele mai mari provocări au fost proiectele cu buget „zero“. Reprezintă un domeniu de activitate în care cuvintele deţin supremaţia. Faptele din spate lor, însă, le conferă greutatea, iar celui care le transmite mai departe, adică omului de PR, îi revine dificila misiune de a le prezenta cât mai transparent şi clar cu putinţă.

Cea mai mare reuşită, la o fundaţie non-profit

Chiar şi după zece ani de experienţă, Carmen Lazăr, Head of Corporate Affairs al operatorului de telefonie mobilă Telemobil (Zapp), spune că fiecare proiect pe care îl face pentru prima oară i se pare o provocare. “O asemenea abordare mă ajută să rămân motivată şi entuziasmată de fiecare dată şi-mi menţine pasiunea vie pentru ceea ce fac. Dacă la un moment dat chiar am simţit că nu mai reuşesc să găsesc provocări, am schimbat compania şi industria”, spune Lazăr.

Primul contact cu domeniul comunicării a fost în anul 2000, cu ocazia conferinţei anuale a Fondului Monetar Internaţional de la Praga, prin colaborarea cu Emerging Markets Newspaper, publicaţia oficială a acelei conferinţe. A urmat colaborarea cu fundaţia Time4Sharing şi a plecat în Cehia în 1994. “Perioada petrecută în fundaţia Time4Sharing o consider cea mai mare reuşită de până acum, datorită scopului caritabil şi implicaţiilor sociale”, îşi aminteşte zâmbind.

Experienţa pragheză, în cei cinci ani care au format-o, i-a oferit, în avans şi “pe viu”, imaginea evoluţiei unei pieţe emergente. “Am trăit o mulţime de situaţii specifice unei astfel de faze de dezvoltare a unei ţări: creşterea interesului şi numărului de investitori străini, intr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
O explozie neurmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor

MApN Fragmente de dronă fragmente găsite pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei

Ziua Constanta acum 34 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) informează că în seara zilei de joi, 28 martie 2024 au fost identificate fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă), pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei. „În acest context, MApN, îm

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 2 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Autorităţile moldoveneşti anunţă că trei explozii au avut loc în apropierea graniţei cu Ucraina

Mediafax acum 41 minute
Autorităţile din Republica Moldova spun că trei explozii puternice au fost auzite în apropierea graniţei cu Ucraina. Exploziile s-au produs în noaptea de joi spre vineri. Nu au fost intrări neautorizate în spaţiul aerian moldovenesc, au mai transmis

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 3 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Investiție de 190 de milioane de lei în nou terminal Schengen de la Timişoara. Poate procesa 800 de pasageri pe oră

Ziare.com acum o ora
Noul Terminal Schengen al Aeroportului Internaţional Timişoara, care va fi inaugurat vineri în prezenţa premierului Marcel Ciolacu, preşedintelui Senatului Nicolae Ciucă şi a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, are 8.000 mp şi poate proces

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale