Cazul campioanei mondiale la 800 m, Caster Semenya, continuă să ţină prima pagină a agendei de lucru a Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF). Oficialii forului au anunţat că o decizie în cazul sportivei bănuite că ar avea hormoni bărbăteşti se va lua în cadrul Consiliului Executiv al IAAF, care se va reuni în zilele de 20 şi 21 noiembrie.
"Cazul va fi a priori supus Consiliului Executiv al IAAF, reunit pe 20 şi 21 noiembrie. Înainte nu va fi nimic. Încă nu avem toate rezultatele, iar cele pe care le avem trebuie trimise unor experţi", a afirmat Pierre Weiss, secretarul general al IAAF, citat de Agerpres. "Problema care se pune astăzi este să ştim dacă vom trimite rezultatele fie unor experţi dinafara IAAF, fie comisiei noastre medicale interne, care se reuneşte pe 16 octombrie la Monaco, fie ambelor grupuri", a continuat Weiss.
Pe 19 august, cu câteva ore înaintea finalei de la Berlin, IAAF a anunţat că a însărcinat un grup de experţi germani cu verificarea identităţii sexuale a tinerei sud-africane, care prezintă numeroase caracteristici exterioare masculine.
"E clar că este femeie, dar poate că nu 100%. Trebuie să vedem dacă de pe urma intersexualităţii sale obţine un avantaj faţă de celelalte concurente", a adăugat Weiss. Oficialul IAAF a precizat că Semenya, devenită o eroină în ţara sa, poate primi interdicţia de a participa la curse feminine.