Domnul prim-ministru Emil Boc, intr-un puseu de inspiratie, a scapat pe gura gogorita: "Romanii prea s-au obisnuit sa stea cu mina-ntinsa, la munca, ba!". Care va sa zica, dupa 20 de ani, s-a prins si domnia sa, de altfel un distins profesor universitar de drept, nu-i asa?, ca romanilor le place sa fie ori someri, ori asistati social. Mai exact, cam ca dumnealui si inca o sleahta de vreo 500 de indivizi care-ntind mina, cam o data la patru ani, dupa voturi, scrie Alex Mihaileanu pe blogul Subiectiv.
Eu sint de acord cu Emil Boc, omul are dreptate: sintem o tara care geme de asistati social si de someri, mai ales din categoria celor care nu vor sa munceasca. Dar nu sint de acord cu lipsa de logica a intiiului ministru. Cum mama naibii sa trimiti oamenii la munca, daca ei n-au unde sa se duca sa munceasca?
Exemplu concret: de saptamina viitoare, cam de pe luni, marti cel tirziu, o sa ma pot lauda, in sfirsit, ca sint patron. Ca am nevoie de angajati. Ca vreau sa dau de munca oamenilor, desi nu ma dau banii afara din casa. Asta e, pina cresti, muncesti la volum, faci outsourcing, te descurci. Doar ca apare o problema: lucrind pe proiecte mici, banii sint putini. Ca sa platesc un om pe un proiect de, sa zicem, 2.000 de lei, inseamna sa-i dau cam 500 de lei. Ii convine? Nu cred.
Sa explic: eu incasez 2.000 de lei, din care platesc 320 de lei impozit pe venit. Ca sa ramin si eu cu ceva, imi propun sa platesc pe altul - deci sa-i dau de munca - sa-mi faca treaba cu, sa zicem, 1.000 de lei. E destul de corect, practic, el ia jumate din venituri. Doar ca nu-i asa de simplu. Ca sa-i dau lui 1.000 de lei, trebuie sa-i retin la sursa cam 30%. Adica omul primeste 700 de lei de la mine. Ca sa-mi scot diferenta - recte, sa am si eu din ce sa traiesc -, ramin cu 680 de lei, la care aplic si eu o scadere de 30%, deci ramin cu 475 de lei.
As
