Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ai sub 18 ani? Un deputat vrea să-ţi interzică accesul la Cola, Pepsi sau Fanta. Află cum și mai ales de ce!

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 11 aprilie 2013 · ·

Deputatul PDL Alin Popoviciu doreşte să propună în Parlament un proiect de lege care ar putea interzice vânzarea băuturilor carbogazoase minorilor, urmând să aibă un regim similar ţigărilor şi produselor alcoolice.

Parlamentarul e de părere că băuturile carbogazoase conţin substanţe cancerigene, pe care producătorii le ţin ascunse consumatorilor, aceştia nespecificând pe ambalaj acest fapt, scrie publicaţia Libertatea.

Deputatul PDL spune că este susținut în demersul său de toți parlamantarii care au copii, indiferent de partidul sau alianța din care fac parte. El însuși, a avut ideea acestei legi dintr-o experiență proprie: și-a dat seama că fiica sa de vârsta grădiniței ar bea cola mereu, deși abia a gustat băutura abia de câteva ori în viață. ”Ideea asta mi-a venit de la fetița mea. Are acum 4 ani, am văzut-o cum a reacționat după ca a gustat o guriță de cola. De atunci ori de câte ori ieșim în oraș, sau când negociem ceva, întotdeauna vrea ca recompensă cola. Deși a băut de 3 ori în viața ei câte o guriță. Îți dai seama imediat că e o dependență periculoasă pe care o generează aceste băuturi, prin ingredientele lor”, a mai explicat Popoviciu.

Actul normativ propus de deputatul PDL Alin Popoviciu va interzice vânzarea băuturilor răcoritoare carbogazoase minorilor sub 16 ani sau le va oblige pe companiile producătoare să menționeze cu litere mari pe etichete, ca și în cazul țigărilor, avertismente de tipul ”aceast băutură conțien substanța X care provoacă cancer / ADHD / alte boli sau probleme”.

O astfel de reglementare ar fi premieră în Europa. Recent, în Statele Unite, în California, cei mai mari producători de băuturi răcoritoare carbogazoase, rivalii Pepsi-Cola și Coca-Cola au fost obligați să modifice rețeta băuturilor (cealaltă variantă fiind să noteze cu majuscule pe etichetă un avertisment ccum că sucurile conțin substa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 19 minute
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Procurorul general a primit cererile de urmărire penală pentru Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

Mediafax acum 24 minute
Alina Ştefania Gorghiu i-a transmis Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cursul zilei de marţi, 16 aprilie 2024, cererile de urmărire penală primite de la Preşedintele României privind pe Petre Roman

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 2 ore
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Atenționare de călătorie pentru Grecia. Transportul public, afectat de grevă. Se anunță perturbări majore

Ziare.com acum 30 minute
Atenţionare de călătorie pentru Grecia emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care anunță că miercuri, 16 aprilie, vor avea loc greve în sectorul transportului public. Conform avertizării MAE, sunt aşteptate perturbări majore, fiind modificat

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum 46 minute
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Superliga: Cristiano Bergodi nu mai este antrenorul echipei Rapid

News.ro acum 2 ore
FC Rapid s-a despărţit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

Ziua Constanta acum 22 minute
Climatul de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre a continuat să se deterioreze din cauza agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei care a modificat fundamental natura şi mizele luptei pentru susţinerea democraţiei la nivel glo

Președintele Poloniei spune că se va întâlni cu Donald Trump săptămâna aceasta la New York, dacă este posibil

HotNews acum 45 minute
Președintele polonez Andrzej Duda a declarat marți că s-ar putea întâlni săptămâna aceasta cu Donald Trump în timpul vizitei pe care o va efectua la New York, caz în care va deveni al doilea lider european important ce se va întâlni cu fostul președ

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a dat undă verde organizării referendumului de aderare la UE

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională de la Chișinău și-a dat avizul pentru legea privind organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pe care partidul președintei Maia Sandu dorește să îl organizeze anul acesta, relatează D

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

28°
mar.

14°/29°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

14°
mar.

7°/26°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°