Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul Tufa, de la RAR, promite inmatriculari in patru ore

Publicat in Adevarul, vineri 13 mai 2005 ·

"In curand, o masina va putea fi inmatriculata in maximum patru ore", este declaratia directorului Registrului Auto Roman, Radian Tufa. Acest lucru pare imposibil pentru cei care au trecut, macar o "In curand, o masina va putea fi inmatriculata in maximum patru ore", este declaratia directorului Registrului Auto Roman, Radian Tufa. Acest lucru pare imposibil pentru cei care au trecut, macar o data, prin calvarul unei inmatriculari in Romania. Totusi, in mai putin de o luna, aradenii vor fi primii care vor avea acest privilegiu. "Una dintre masurile pe care am fost hotarat sa o pun in aplicare cat mai rapid a fost concentrarea tuturor activitatilor necesare inmatricularilor intr-un singur loc. Astfel, in cadrul reprezentantelor RAR, vrem sa aducem atat serviciul de inmatriculari al politiei, cat si un birou al Administratiei Financiare. In zonele cu trafic mare de importuri, intentionam sa avem inclusiv puncte vamale si comisionari vamali, in asa fel incat oamenii sa nu mai fie nevoiti sa piarda zile intregi pe drumuri. In aceste conditii, estimez ca o masina ar putea fi inmatriculata in maximum patru ore. De altfel, in cadrul reprezentantei de la Arad au fost indeplinite toate aceste conditii. Acolo ne-au ajutat foarte mult atat primarul, cat si prefectul. Intr-o luna ii dam drumul efectiv. In cel mai scurt timp dorim sa procedam la fel in toata tara, pentru ca avem si spatiul, si conditiile necesare unei astfel de activitati. Reprezentantele care vor fi construite de acum inainte vor avea de la inceput spatii special prevazute pentru toate serviciile legate de inmatriculari", ne-a declarat Radian Tufa. In planurile RAR este inclusa si deschiderea unei noi reprezentante in Bucuresti, dupa acelasi model. Aceasta va fi destinata doar autoturismelor din Bucuresti si Ilfov, in timp ce sediul din Voluntari va fi numai pentru camioane si autoutilitare de peste 3,5 tone.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candidai: Cinstit, da

News.ro acum 35 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 17 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum 25 minute
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 4 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 4 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

HotNews acum o ora
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29. Mig-29 Fulcrum

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum 2 ore
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Vremea

București
acum

14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

10°
vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

5°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°