Consilierii judeţeni sibieni au considerat că preluarea datoriilor celor trei spitale ar da peste cap întregul judeţ. Sursa: Traian Deleanu
Consilierii judeţeni din Sibiu au refuzat astăzi, prin vot, să preia în administrare trei spitale. Eşecul adoptării acestui proiect s-a produs chiar sub ochii ministrului sănătăţii, Attila Cseke, care a participat la şedinţa extraordinară de vineri a consilierilor judeţeni din Sibiu.
Deşi, după discuţiile din comisiile de specialitate, nimic nu părea să împiedice adoptarea proiectului de transferare a managementului spitalelor, în plen, consilierii PSD au votat împotrivă, iar liberalii s-au abţinut. Punctul nevralgic: datoriile de 20 de milioane pe care le înregistrează în contabilitate Spitalul Judeţean - unul din cele trei propuse spre a fi transferate.
"Noi, aici, împărţim la câte o primărie câte un miliard, două şi toată lumea e foarte mulţumită, dar în cazul spitalului vorbim despre mai mult de 190 de miliarde de lei vechi. Dăm tot judeţul peste cap!", i-a zis Ioan Terea (PSD), ministrului sănătăţii.
Potrivit secretarului Consiliului Ju deţean, Iordan Nicola, pentru adoptarea unui astfel de proiect, erau necesare două treimi din voturile celor prezenţi. Votul "pentru" dat de FDGR şi PDL nu a fost însă suficient, în condiţiile în care liberalii s-au abţinut. "E vorba de transfer patrimonial", a motivat Nicola.
Cseke: "Datoriile vor fi plătite"
Ministrul sănătăţii, fost consilier judeţean şi el, susţine contrariul. "E vorba doar de transfer de management. Majoritatea simplă e suficientă", au fost argumentele date de Cseke.
El a promis aleşilor sibieni că datoriile înregistrate în contabilitate vor fi plătite în urma rectificării bugetare din august. "La nivel naţional, datoriile spitalelor transferate sunt de aproximativ 170 de milioane de euro.