Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Supravieţuitorii de la Petrila se întorc la mină

Publicat in Adevarul, marți 4 august 2009 ·

Nicolae Florin Iordache (38 de ani) şi Şandor Bodoni (33 de ani), răniţi grav în explozia de la 15 noiembrie 2008, au început ieri lucrul.Recuperarea celor doi ar trebui să mai dureze un an, însă Iordache şi Bodoni au ales să reia lucrul la mină ca să nu fie pensionaţi pe caz de boală. Minerii s-au întors la mina Petrila ieri, după aproape zece luni de repaus. Florin Iordache a fost ars pe 85% din suprafaţa corpului, iar Şandor Bodoni pe 70%, la acel moment medicii fiind rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.

Chiar şi acum, la zece luni de la accidentul în care şi-au pierdut viaţa 13 mineri, iar alţii 15 au fost răniţi, specialiştii spun că mai au nevoie de cel puţin un an de repaus şi tratament pentru a-şi reveni complet din punct de vedere fizic.

Cu toate acestea, ortacii s-au întors ieri în locul unde aproape că şi-au pierdut viaţa, pentru că foile lor de boală n-au mai putut fi prelungite.

„Este obligaţia noastră să venim la mină. Frică de mină nu ne e, avem un sentiment mai ciudat, pentru că dintre noi lipsesc atâţia colegi cu care am lucrat mulţi ani împreună. Trebuie să ne întoarcem, pentru că pensia de boală e mică şi avem familii de întreţinut. În Valea Jiului nu ai ce face altceva”, spune Şandor Bodoni.

Minerul, care are doi copii, spune că doar gândul la familie i-a dat putere să iasă din subteran. „Accidentul nu-l visez, dar îmi visez colegii. Eram apropiaţi, ieşeam împreună la o bere rece, munceam de ani de zile împreună, mergeam la pescuit”, spune Bodoni.

Aceleaşi vise le are şi Florin Iordache. A trecut psihic de accident, iar faptul că a scăpat cu viaţă îl face să spună cu convingere că „acolo sus ne iubeşte cineva”.

Medicamente de 3.000 de lei lunar

Deoarece nu sunt refăcuţi complet, ortacii vor urma un program de lucru elaborat de Compania N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum o ora
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 17 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°