Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drepturile fundamentale si natura regimului politic in proiectul de revizuire a Constituţiei

Publicat in HotNews, joi 9 iunie 2011 ·

La peste o săptămână de la lansarea poiectului de revizuire a Constituţiei, ne-am fi aşteptat să avem reacţii legate de fondul propunerilor sau măcar anunţate dezbateri publice în care să se înfrunte puncte de vedere pro şi contra. Deocamdată, nu avem decât deja clasica diviziune dintre putere şi opoziţie: puterea nu foloseşte purtători de cuvânt pe acest subiect în afara iniţiatorului, opoziţia se complace în a lansa proiecte de lege care privesc doar chestiunea numărului de parlamentari. Dezbaterea pe marginea revizuirii Constituţiei nu a reverberat până acum în Parlament, neexistând o reacţie bine conturată la nivelul grupurilor parlamentare care să privească articole luate individual. Iar dezbaterea din spaţiul public este cantonată pe găsirea unui răspuns la întrebarea: cresc sau nu puterile Preşedintelui?

Întrebările fundamentale la care orice proiect de revizuire a unei Constituţii sau orice proiect de Constituţie nouă ar trebui să răspundă sunt dacă drepturile fundamentale sunt mai bine garantate sau mai uşor de încălcat şi care este natura regimului politic. Cum Titlul II rămâne, în versiunea proiectului de revizuire, relativ la fel ca în prezent, cu excepţia introducerii răspunderii magistraţilor pentru erori judiciare şi cu mărirea duratei de reţinere a unei persoane de la 24 la 48 de ore, răspunsul este că drepturile fundamentale vor avea acelaşi grad de garantare ca şi până în prezent. Câtă vreme nu vom avea o lege organică privind răspunderea magistraţilor, nu vom putea şti în ce măsură justiţia va apăra mai eficient sau nu drepturile cetăţenilor. Trebuie însă mai întâi acceptat principiul că este nevoie de o astfel de răspundere.

Răspunsul la cea de-a doua întrebare pare la prima vedere mai complicat, dar în esenţă nu este nevoie să facem calcule şi consideraţii prea laborioase. Ar căpăta Parlamentul mai multe puteri dacă s-ar adopta modific

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Octavian Vintilă a murit - Legendarul comentator sportiv avea 86 de ani

HotNews acum 13 minute
Octavian Vintilă, reputat comentator sportiv, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate voci de radio, a murit, vineri, la vârsta de 86 de ani, informează Radio România Actualităţi. LumanareFoto: Alain Lacroix | Dreamstime.com A murit Octavian Vint

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Parisul, al doilea cel mai plăcut oraş din Europa. Cine conduce clasamentul

Mediafax acum 2 ore
Conform unui nou clasament publicat de compania canadiană de consultanţă Resonance Consultancy, după Londra şi înaintea Berlinului, capitala franceză este "al doilea cel mai plăcut oraş din Europa", anunţă Le Figaro. Raportul vorbeşte despre un oraş

Cluj: Copil de doi ani, căzut de la etaj. El a fost găsit conştient şi cooperant

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de doi ani a căzut, sâmbătă, de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele de salvare trimise la faţa locului l-au găsit pe micuţ în viaţă, conştient şi cooperant.

Unul dintre suspecții în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară

HotNews acum 4 ore
Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, va fi adus în România, din Irlanda, a anunțat sâmbătă ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ Hot

Trei femei au fost lovite de un autobuz pe o trecere de pietoni. Care e starea victimelor

Ziare.com acum o ora
Un autobuz al societății gălățene de transport public a intrat sâmbătă în trei femei aflate pe trecerea de pietoni pe strada 1 Decembrie 1918 din Galați. Șoferul autobuzului, în vârstă de 48 de ani, a surprins și accidentat cele trei femei, cu vârst

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la Oradea: Sunteţi exemplul că în România se poate

Ziarul Financiar acum 50 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a dat exemplul administraţiei din Oradea „că în România se poate”: „se poate să venim cu un alt model de dezvoltare, aş putea să spun, modelul liberal”. „Aveţi de ce să fiţi mândri. Aveţi un oraş model, aţi construit

Slovacii au atras donaţii de aproape 2 milioane de euro pentru furnizarea de muniţii Ucrainei

News.ro acum 49 minute
Slovacii nemulţumiţi de refuzul guvernului lor de a acorda ajutor militar Ucrainei în lupta cu invazia rusă au strâns în această săptămână aproape 2 milioane de euro, într-o încercare de a ajuta la furnizarea de muniţii Kievului, transmite Reuters.

Formula 1: Max Verstappen, pole-position în China - Dezastru pentru Lewis Hamilton

HotNews acum 3 ore
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din China, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică (este al 100-lea pole din istori

Ciolacu: Faptul că lună de lună reuşim să ducem inflaţia într-un trend descendent, chiar accelerat, mie personal, îmi arată foarte clar că suntem în drumul economic corect

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu afirmă că inflaţia este pe un trend descendent, iar acest lucru se observă în fiecare lună. El a reafirmat că procentul cu care veniturile populaţiei au crescut este mai mare decât procentul cu care preţurile s-au major

Vremea

București
acum

15°
sâm.

7°/15°
dum.

9°/18°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
Iasi
acum

14°
sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

6°/10°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

12°
sâm.

9°/12°
dum.

8°/15°
lun.

10°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

1°/13°
dum.

3°/13°
lun.

5°/12°
mar.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/14°
lun.

4°/15°
mar.

7°/16°