BC Nova Vita Târgu-Mureş a pierdut aseară, în deplasare, în faţa lui Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 35-68 (12-15, 7-13, 8-25, 8-15), într-o partidă din cadrul rundei a XI-a a Ligii I de baschet feminin.
Gazdele, una dintre cele mai bune echipe din campionat, s-au impus fără probleme în faţa mureșencelor, care nu s-au regăsit pe tot parcursul întâlnirii.
Chiar dacă prima parte a fost ceva mai echilibrată, căderea târgumureşencelor din sfertul al treilea a fost decisivă în stabilirea câştigătoarei.
De la BC Nova Vita s-a remarcat doar Hilliard, autoarea unei double-double (11 puncte, 11 recuperări şi o pasă decisivă).
Pentru formaţia noastră au mai punctat: Walker (9 puncte, o pasă decisivă), Riggs (6 puncte, 3 recuperări), Johnson (3 puncte, 12 recuperări, 2 pase decisive), Mihai (3 puncte, 3 recuperări, o pasă decisivă), Alaiba (3 puncte, o recuperare) şi Adams (o recuperare, o pasă decisivă).
Au mai evoluat Mackey, Mitachi, Bartha şi Gal.
În cadrul rundei a XII-a, Nova Vita va întâlni sâmbătă, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Târgu-Mureş, formaţia CSBT Alexandria.