În ultimele sezoane, ziarele şi televiziunile se întrec să prindă superlative la reverul Ligii I la fotbal: cea mai disputată ediţie de campionat, cele mai aprinse dueluri, cel mai strâns final.

Suspansul întrecerii interne nu rezultă însă din ciocnirea civilizaţiilor, ci din scăderea calităţii la nivelul jucătorilor.

Mediocritatea clubberilor deghizaţi în fotbalişti nivelează competiţia şi conferă valenţe de derby unor dispute ca Steaua - Ceahlăul. Într-o ligă în care minus cu minus dă tot minus, sfidând şi matematica, şi dorinţa de spectacol a publicului, nostalgia după sprinturile

lui Lăcătuş şi detenta lui Dudu e firească.

Ilustrativ pentru raportul de ţară al fotbalului e un episod de la Dinamo, rezumat recent de „Gazeta Sporturilor" într-o ştire de coloană. „Ianis, atenţie şi la faza defensivă!", l-a îndemnat Ţălnar pe Zicu la un antrenament. Revoltat de observaţie, starul i-a replicat ţâfnos: „Hai, bre, nea Cornele, mai lasă-mă în pace!".

Jenat, tehnicianul uitat mai mereu în debaraua cu haine vechi de la Dinamo a lăsat privirea-n jos . Poate că Zicu, omul care a făcut două duşuri la Inter Milano, ar trebui să afle că Ţălnar n-a ajuns niciodată la gruparea italiană, dar a eliminat-o din Cupa UEFA în 1981, după 1-1 pe „San Siro" şi 3-2 la Bucureşti. Iar la Inter jucau atunci Altobelli, Baresi, Marini şi Oriali, fotbalişti cu mai multe participări la Mondiale decât pase reuşite de Zicu în actuala stagiune.

Dacă goana după eroi eşuează adesea, televiziunile mai găsesc şi vedete în carne şi oase. Un astfel de exemplu e, chiar dacă o să surâdeţi, Cătălin Moroşanu, descoperit de Pro TV în Moldova profundă. Simplu şi onest, băiatul cu alură de şifonier a înţeles că are o şansă imensă şi a făcut ceea ce ştia mai bine: să muncească pe rupte.

Curajul i-a adus victorii cinstite în faţa unor adversari grei, ca Freddy Kemayo s