O istorie de acum două săptămîni (în care era vorba despre Poliana C., soţia fostului delfin comunist) a avut aşa un ecou neaşteptat, încît povestitorul este încă sub impresia celor aflate în continuarea firului - ca de şiret - ce leagă acel trecut al lor, pierdut ca în ceaţă, de acest prezent al nostru. Se făcea că, într-una dintre vizitele sale de lucru pe undeva prin ţară, dînd indicaţii în virtutea inerţiei pe un teren proaspăt decopertat şi care arăta ca un mic infern, Ceauşescu senior, cu limba lui grea ca plumbul, în loc de şisturi bituminoase ar fi spus şustere bituminoase. În limba germană, Schuster înseamnă cizmar, dar potriveala nu era că cineva dintre români şi-ar fi închipuit că Ceauşescu ştie germana, ci că toţi şi-au adus aminte că liderul fusese, în tinereţe, un ucenic ratat de pantofar. Şi, odată ajuns mare, n-avem semn că fostul ucenic ar fi preţuit în vreun fel amintirile deloc dulci ale acelei juneţi cu mîna pe ciocănel şi cuiul între buze. Un martor îmi povestea, aşadar, zilele trecute cum obişnuia să intre Ceauşescu, pe Calea Lugojului, în Timişoara. Pe acest drum, la o intersecţie, pe stînga, se ridica întreprinderea "Modern" - fostă, în anii interbelici, FILT, "Fabrica de încălţăminte de lux Timişoara". Nu numai că liderul nu a intrat niciodată pe-aici, dar, cînd venea spre oraş dinspre aeroport, cum ajungea în dreptul "Modern"-ului, în dispreţul tuturor muncitorilor scoşi la aplaudat pe trotuar, el pironea ochii pe blocurile de peste drum şi spre pantofari dădea doar aritmic din braţul său scurt de Buratino neşlefuit pînă la capăt. Bun, putem glumi că aşa era şeful mereu, adică semnaliza stînga şi privea la dreapta - dar adevărul este că - oare de ce? - nu-i prea avea el la inimă pe cizmari, orice s-ar spune. Partea mai neplăcută a poveştii este că pantofarii comunismului nu aveau probleme numai cu inima liderului, ci şi cu propriile l