Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şanse mai mari de vindecare pentru copiii cu leucemie

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 noiembrie 2010 ·

Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" e prima unitate medicală de la noi conectată la Registrul Internaţional de Celule Stem, care are o bază de 15 milioane de donatori la care se poate apela. Sursa: REUTERS

Tinerii şi copiii bolnavi de leucemie din România, care au nevoie de transplant medular, au acum mai multe şanse să găsească donator.

Aceasta, datorită faptului că Timişoara a primit, prin Centrul de Transplant Medular al Spitalului de Copii "Louis Ţurcanu", acces la datele Registrului Internaţional de Donatori de Celule Stem Hematopoietice, aflat în Olanda, care are o bază de date cu peste 15 milioane de donatori din întreaga lume.

În România, registrul naţional al donatorilor e încă nefuncţional şi se aşteaptă finanţare pentru el.

Util mai ales bolnavilor care nu au fraţi

Coordonatoarea Centrului de Transplant Medular din Timişoara, prof. dr. Margit Şerban, spune că accesul la Registrul Internaţional de Donatori de Celule Stem înseamnă o şansă în plus oferită bolnavilor de leucemie.

"Găsirea donatorului potrivit este o mare problemă. Cei mai buni donatori sunt fraţii sau surorile, dacă aceştia sunt compatibili. În familiile cu un copil, şansele de a găsi un donator înrudit sunt mai mici de 10%. Pentru găsirea unui donator neînrudit compatibil este nevoie de un registru larg, de ordinul a milioane de oameni. În cazul transplantului medular, dacă intervenţia nu se face în timp util, există riscul ca starea de sănătate a pacientului să nu mai permită efectuarea acesteia. O întârziere de câteva luni poate schimba complet situaţia", explică prof. dr. Margit Şerban.

Deja instituţia a apelat la Registrul Internaţional pentru 12 pacienţi.

Deoarece transplantul nu se realizează în totalitate în ţară (caz în care Ministerul Sănătăţii ar suporta toate costurile, în jur de 38.000 de eur

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 49 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Un primar din România a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei sale

Ziua Constanta acum o ora
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale. "La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17,30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat, prin 112, cu privire la faptul că

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră / Mesajul secretarului general al Alianţei

News.ro acum 42 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Jens Stoltenberg, după discuţia cu Klaus Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al NATO

News.ro acum 42 minute
Secretarul general al NATO afirmă, marţi seară, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a a

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Erdogan îl consideră pe premierul israelian Netanyahu singurul responsabil pentru tensiunile din regiune

Adevarul acum 40 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a susţinut marţi că premierul israelian Benjamin Netanyahu şi conducerea statului evreu poartă întreaga răspundere pentru escaladarea recentă a tensiunilor din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.

Cel puţin 37.000 de persoane din Ucraina sunt date dispărute de la începutul războiului, potrivit datelor transmise de Kiev

G4Media acum 48 minute
Ucraina a anunţat marţi că a identificat aproape 37.000 de civili şi soldaţi dispăruţi de la începutul invaziei ruseşti, un bilanţ care rămâne incomplet, în special din cauza faptului că aproape 20% din teritoriul ţării este sub ocupaţie rusă, relat

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 3 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Vremea

București
acum

23°
mar.

17°/30°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

18°
mar.

14°/29°
mie.

8°/16°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
Constanta
acum

18°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

8°/27°
mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°