Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Egipt: Mousa sau El Baradei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 martie 2011

Unul va fi candidatul armatei, celălalt al tinerilor revoluţionari. Secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa (74 de ani) şi fostul director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Mohamed El Baradei (68 de ani)şi-au anunţat intenţia de a candida la viitoarele alegeri prezidenţiale.

Amr Mousa este deocamdată favorit în sondaje. El Baradei a fost victima unei violente campanii de discreditare din partea mass-mediei egiptene. Ambii diplomaţi, originari din vechea burghezie din Cairo, se cunosc de mult timp, dar drumurile lor s-au despărţit. Amr Moussa a fost, timp de zece ani (1991-2001), ministrul de Externe al lui Hosni Mubarak, dar a fost dat la o parte, dictatorul fiind îngrijorat de popularitatea şefului diplomaţiei sale, datorită discursului său radical faţă de Israel.

După un deceniu în calitate de şef al Ligii Arabe, Moussa se pregătea de exil din cauză că intrase în colimatorul lui Mubarak, dar a luat trenul revoluţiei din ţara sa. El a apărut în PiaţaTahrir şi şi-a anunţat intenţia de a candida pentru preşedinţie, fiind dat drept favorit. Misiunea sa în fruntea Ligii Arabe se încheie în mai, dar alegerile vor avea loc înainte de această dată.

Mohamed El Baradei a crescut într-o familie de naţionalişti şi a fost opozant al regimul fostului preşedinte Nasser. A devenit funcţionar international. El a fost ales şef al AIEA, organism în care reprezenta Egiptul, chiar dacă ţara sa nu l-a susţinut, într-un moment în care Amr Moussa conducea Ministerul de Externe de la Cairo. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 2005 pentru încercarea sa de a preveni războiul din Irak, fiind un mare adversar al Administraţiei George Bush.

Cu toate acestea, acum este perceput de egipteni drept „agent american", responsabil pentru războiul din Irak. Această campanie denigratoare a mers până acolo încât a prezentat-o pe soţia lui

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN: Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat în Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

News.ro acum 28 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânăto

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum o ora
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Primarul Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 / El candidează din partea alianţei PSD-PNL

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă şi-a depus, în cursul zilei de vineri, candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti. Oficialul va candida în numele alianţei electorale PSD-PNL, iar documentele aferente, împr

Momentul în care o femeie din Sibiu fură 20 de lei, iar apoi se urcă într-un Mercedes de zeci de mii de euro VIDEO

Ziare.com acum 24 minute
O femeie a furat o pușculiță dintr-o cofetărie din Sibiu, în care erau 20 de lei, iar apoi s-a urcat într-un Mercedes ce valorează zeci de mii de euro. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere. „În cofetăria noastră, unde mirosul de prăj

Tablou de Salvator Rosa, furat de la Oxford, recuperat în România după patru ani

News.ro acum 39 minute
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC. Tabloul "A Rocky Coast, With Soldiers Studying A Plan", de Salvator Ro

Ciolacu anunţă reorganizarea MAE. Vor fi redimensionate consulatele

Mediafax acum o ora
„Toate ministerele, conform legii în vigoare, se reorganizează, inclusiv Ministerul de Externe. Mai mult, vedeţi care este dinamica. În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum o ora
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum o ora
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°