Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa in diagonala: McCain neaga ca si-a inselat sotia, Ndrangheta devine o putere mondiala, iar retragerea lui Castro il emotioneaza pe Chavez

Publicat in HotNews, vineri 22 februarie 2008 ·

McCain neaga ca si-a inselat sotia. Senatorul republican John McCain, favorit la nominalizarea drept candidat al partidului in alegerile prezidentiale, a negat zvonurile potrivit carora a avut o relatie amoroasa cu o membra a echipei de campanie, in 2000. Potrivit cotidianului ''New York Times'', in timp ce MacCain isi construia o imagine bazata pe moralitate si iubirea de familie, el avea o idila cu Vicky Iseman, o tanara de 30 de ani. Senatorul a dezmintit informatia, precizand ca "este dezamagit" de continutul fals al articolului. El a amintit ca si-a servit patria peste jumatate de veac si ca niciodata nu a facut ceva prin care sa insele increderea opiniei publice, noteaza Bloomberg.com

Mafia calabreza devine o putere economica mondiala. Mafia calabreza 'Ndrangheta este organizata in stilul Al-Qaida si a devenit „o putere economica mondiala", finantata prin traficul de droguri, deturnarea de fonduri europene si nationale si prin perceperea impozitului mafiot., se arata intr-un raport publicat in capitala italiana si citat de Financial Times. Astfel, 'Ndrangheta a devenit "unul dintre marile trusturi economico-delincvente ale economiei globale".

China alertata de fragmentele desprinse din satelitul spion al americanilor. Beijingul a solicitat Statelor Unite sa faca publice datele legate de doborarea satelitului de spionaj defect, in timp ce cotidianul Partidului Comunist a condamnat ceea ce numeste "atitudinea cruda a Washingtonului de militarizare a spatiului". China si-a exprimat obiectiile cu mult inainte de distrugerea satelitului cu o racheta lansata miercuri de pe un crucisator al Marinei americane si a cerut un raspuns temperat din partea ministrului de externe, scrie International Herald Tribune.

Caz de spionaj industrial in Brazilia. Politia braziliana a anuntat, joi, ca gigantul petrolier brazilian "Petrobras" a reclamat un ca

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 41 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 25 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 54 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 59 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Un poliţist a fost găsit mort, într-o benzinărie din Focşani! Avea 43 de ani

Cancan acum 41 minute
Scene șocante într-o benzinărie din Focșani! Un polițist de penitenciar a fost găsit fără suflare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani? Descoperire macabră într-o benzinărie din Focșani. Oamenii legii au fost alertați în da

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 23 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Alexandru Rafila: Vreau să găsim o soluţie legislativă care să permită şi o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că vrea să găsească împreună cu colegii lui o soluţie legislativă care să permită o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers, el

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°