Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monica Bârlădeanu: „Nu am profil de mercenară”| VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 1 septembrie 2009 ·

Actriţa din „Francesca”, pelicula regizată de Bobby Păunescu, spune că preferă să refuze roluri dacă nu i se potrivesc întru totul şi că a primit deja propuneri pentru alte filme româneşti.

Primul rol principal al Monicăi Bârlădeanu coincide cu debutul în lungmetraj al celui care i-a dedicat partitura, iubitul ei, Bobby Păunescu.

În „Francesca”, filmul care va rula joi, în deschiderea secţiunii Orizzonti a Festivalului de la Veneţia, cei obişnuiţi cu Monica de pe coperţile revistelor glossy vor descoperi o alta, familiară doar celor apropiaţi. Una care în viaţa reală se învârte mai degrabă în cercuri culturale decât mondene, citeşte mult şi ia masa adeseori cu Salman Rushdie.

Într-un interviu acordat EVZ, actriţa povesteşte că a luat o pauză în relaţia cu Bobby Păunescu pe parcursul filmărilor, că nu se poate privi pe ecran şi că preferă să-şi aleagă atent rolurile decât să facă „flic-flacuri ca spidermanii” prin diverse producţii.

„Bobby ştie ce e autentic în mine”

EVZ: Foarte puţini au avut încredere în formula asta: Bobby Păunescu – regizor, tu – protagonistă. Câtă încredere aveai tu în ea?

Monica Bârlădeanu: Eu aveam foarte multă încredere, pentru că ştiam că funcţionează încă de la scurtmetrajul pe care l-am făcut amândoi. De fapt, eu n-am avut atunci decât un rol minim, n-am făcut decât să joc, el a filmat, a pus la punct lumini, costume, scenografie, tot. Nu era o situaţie de risc, nici artistic, de nici un fel, nimeni nu compromitea pe nimeni. Şi am lucrat destul de relaxaţi unul cu altul, a funcţionat foarte bine. Am avut, la un moment dat, o scenă emoţională şi mi-am dat seama că noi doi am lucrat cel mai bine la scenele astea extreme, pentru că el ştie ce e autentic în mine şi ştie când sunt, cu ghilimelele de rigoare, „adevărată”. Adică, acesta e singurul avantaj pe care îl are în faţa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 25 minute
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 2 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Ciolacu, despre motivele retragerii lui Cîrstoiu: "A devenit Bin Laden în două săptămâni"

Mediafax acum o ora
După o lungă noapte, coaliţia a decis să îl retragă pe Cîrstoiu şi să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide. Eşecul candid

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Premierul Ciolacu îi cere ministrului Muncii să vorbească cu băncile şi cu Poşta Română, astfel încât toţi pensionarii să îşi primească pensiile înainte de sărbătorile pascale

News.ro acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta Română, astfel încât toţi pensionarii să îşi primească pensiile înainte de sărbătorile p

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

Ciolacu: Aprobăm azi mai multe proiecte de investiţii în infrastructura de transport şi de mediu în valoare de 260 de milioane de lei / Sprijinim IMM-urile şi HORECA să-şi instaleze panouri fotovoltaice şi staţii pentru încărcarea vehiculelor

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că Guvernul aprobă în şedinţă mai multe proiecte de investiţii în infrastructura de transport şi de mediu în valoare totală de 260 de milioane de lei. De asemenea, Executivul sprijină IMM-urile şi HORECA s

Cel puţin cinci imigranţi, printre care un copil, au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii

News.ro acum 45 minute
Cel puţin cinci migranţi - trei bărbaţi, o femeie şi un copil - au murit în cursul nopţii de luni spre marţi în timpul unei tentative de traversare a Canalului Mânecii, în apropierea plajei de la Wimereux, în regiunea franceză Pas-de-Calais, au decl

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/16°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

14°
mar.

5°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°