Adjunctul doamnei Hillary Clinton, trimisul special al SUA la Bucureşti la apogeul crizei din vară, Philip Gordon, vorbeşte acum despre România în alţi termeni decât o făcea cu două luni în urmă.
Pe măsură ce se aşterne praful pe scandalul demiterii eşuate a preşedintelui Băsescu, încep să se schimbe şi percepţiile aliaţilor şi partenerilor României despre ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti în această vară.
Primele semnale au venit de la Bruxelles. Celebra dezbatere despre situaţia democraţiei în România s-a purtat în tonuri vocale mult mai şterse decât ne-am fi aşteptat, chiar dacă, în termeni coloristici, vestimentaţia portocalie a doamnei Reding a fost de natură să irite spiritele mai sensibile.
Barroso a lăsat-o şi el mai moale, după ce se îngrijorase rău de soarta statului de drept în România, de era să neglijeze, sărmanul om, viitorul UE şi al zonei euro, din această cauză. Dar ceea ce i-a făcut pe europeni să deschidă şi mai bine ochii la tot ce se serveşte pe tavă de la Bucureşti a fost cazul nemaîntâlnit al respingerii unui candidat la o înaltă funcţie în UE tocmai prin votul conaţionalilor persoanei respective. Adică respingerea lui Leonard Orban în urma votului negativ exprimat de reprezentanţii PDL, mobilizaţi special în acest scop. Cunoscătorii mecanismelor europene au rămas cu gura căscată la aşa ispravă.
Domnul Orban a fost primul comisar român trimis la Bruxelles, a făcut parte din echipa Barroso, a fost consilier al lui Traian Băsescu şi ministru al Afacerilor Europene instalat de acelaşi Traian Băsescu tocmai din nevoia de a întări capacitatea Cabinetului Boc cu expertiza unui tehnocrat european ca Leonard Orban. E adevărat, a rămas şi în echipa lui Victor Ponta, dar dacă ţinem cont cât de jalnică este prestaţia României în absorbţia fondurilor europene şi cât de mare este nevoia de a avea persoane cât mai competente în