Şi prostimea cu ce s-a ales? Un kil de făină şi un litru de ulei, la alegeri.
Tensiunea din societate scurtcircuitează ecranele televizoarelor. Episodul Boureanu-Firea nu este rezultatul ciocnirii unor minţi prea tulburate, ci expresia stării de spirit a populaţiei. În loc de dezbatere, înjurături, în loc de dialog, poale‑n cap, în loc de soluţii, ură şi isterie. Aici am ajuns. Criza are măcar meritul să ne pună oglinda în faţă. Abia acum începem să întrezărim chipul hidos al societăţii pe care am construit-o în 20 de ani.
„Era foarte uşor să minţim în continuare", declara, ieri, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu. Deci, până acum am minţit şi am fi putut să o ţinem tot aşa, până când catastrofa economică ne-ar fi ras de pe scoarţa pământului. Radu Berceanu, alt ministru cu greutate, spune senin acelaşi lucru: realitatea economică era cunoscută, dar a fost ţinută ascunsă din motive electorale.
Cele două declaraţii ar fi dus, în altă parte, la căderea Guvernului şi la restructurări majore pe scena politică. Partidele implicate în această uriaşă minciună ar fi pierit din sondajele de opinie şi s‑ar fi ridicat lideri noi, formaţiuni politice noi. Anchetele antimafia din Italia, dovezile privind relaţiile marilor partide cu şefii crimei organizate, corupţia înalţilor demnitari ai statului au dus la dispariţia formaţiunilor care au constituit clasa politică italiană timp de 50 de ani.
Românii află acum şocaţi în ce ţară trăiesc. Şmecherii politici s-au rotit 20 de ani la putere pentru a se conecta la conductele de bani ale statului. Achiziţiile, licitaţiile, lucrările publice au adus prosperitate de nababi unei pături subţiri de privilegiaţi. Dedesubtul lor a crescut viermuiala clientelei politice. Ciocoimea postdecembristă, mai rea decât nomenclatura comunistă. Foştii se mulţumeau cu o vilă în Primăverii, Dacia cu număr mic, plecări pes
