Orientul Mijlociu este în prezent spaţiul geografic asupra căruia este atrasă cea mai mare atenţie a actorilor internaţionali, fie că vorbim de state naţionale, organizaţii internaţionale sau multinaţionale cu interes în regiune.
Într-un articol din Financial Times, jurnalistul britanic Philip Stephens împarte problematica Orientului Mijlociu în două secţiuni. În prima parte, acesta analizează modul în care au ales să abordeze problema israeliano-arabă puterile occidentale, iar în a doua parte accentul cade pe jocurile de putere din jurul chestiunii egiptene.
O prima temă este dată de încercările lui John Kerry de a revigora negocierile de pace israeliano-arabe. Secretarul de Stat american a fost decis în încercările sale, în ultimele luni vizitând zona Orientului Mijlociu de şase ori. Ceea ce este mai puţin clar este dacă are sprijinul deplin de la Casa Albă, mai ales că SUA se concentrează pe probleme mai presante, cum ar fi războiul civil din Siria şi tensiunile din Egipt.
Problema israeliano-palestiniană este dificilă, iar abordarea trebuie să fie atent pusă la punct. Philip Stephens dă exemplul lui Barack Obama care a evitat „să ţină unul din acele discursuri frumoase”.
Dacă Kerry reuşeşte să medieze bine negocierile dintre cele două state, un factor de instabilitate din Orietul Mijlociu dispare. Există, totuşi, un alt mod de a privi această situaţie. Dacă John Kerry nu reuşeşte, atenţia se concentra pe drepturile palestinienilor blocaţi în Cisiordania. Astfel, „Israelul va fi obligat să înfrunte ceea ce a încercat să evite întotdeauna: un stat care de ajunge de la Mediterana la râul Iordan nu poate fi în acelaşi timp evreiesc şi democratic”, susţine jurnalistul de la Financial Times.
A doua mare temă a analizei este reprezentată de situaţia din Egipt. Ulterior loviturii de stat egiptene, cei de la Washington au încercat să convingă