Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sperietură groaznică

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 22 mai 2009 · ·

Gabriel Tamaş a trecut ieri la cîteva secunde de o tragedie, după ce era să fie lovit de un tir pe DN 1

"Am avut zile de la Dumnezeu!". Aşa a reacţionat ieri Tamaş, după clipele de coşmar prin care a trecut. Suspendat pentru meciul cu Urziceni, fundaşul dinamovist era pe drum spre oraşul natal, Braşov. Din cauza ploii, în dreptul localităţii Posada, în Comarnic, şoseaua era foarte alunecoasă. Fotbalistul de 25 de ani se afla în maşina sa, un Audi R8, şi a încremenit în scaun cînd a simţit pericolul. "Am observat că se apropia un tir pe contrasens, de la deal, nu ţinea prea bine drumul. Cînd am văzut că derapează, iar partea din spate venea spre mine, am oprit, nu ştiam ce să fac. Pur şi simplu aşteptam să intre în mine!". Au urmat momente groaznice pentru Tamaş. "Am virat dreapta şi m-am urcat pe parapetul de pe marginea drumului. Am auzit hîrîituri puternice, geamul s-a făcut praf, uşa se îndoise... Horror, ce mai!", a povestit dinamovistul.

LUASE UN AUTOSTOPIST

Tamaş a plecat sigur de la Bucureşti spre casă, dar la Ploieşti, ca să nu-i fie urît pe drum, a luat un autostopist care avea şi el ca destinaţie oraşul Braşov. "Totul era bine, omul era fericit că merge cu mine, cu aşa o maşină, zicea că abia aşteaptă să se laude la prieteni, şi cînd colo era să pierdem amîndoi biletu'!", a făcut fotbalistul haz de necaz. "I-am spus «Ţine-te bine, nu te speria!», ce era să-i zic? Săracu', începuse să se roage. O încurcasem, în stînga era tirul pe contrasens, în dreapta parapetul şi apoi prăpastie", a rememorat Tamaş clipele teribile pe care le-a trăit.

Ajunşi la locul incidentului, poliţiştii nu au avut motiv să-i sancţioneze pe fotbalist sau pe şoferul tirului, ambii circulînd cu viteză regulamentară. Tamaş a chemat o firmă de tractare pentru a-i recupera bolidul avariat serios şi şi-a sunat familia pentru a-l lua acasă. @N

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 19 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 32 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 37 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 59 minute
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Un poliţist a fost găsit mort, într-o benzinărie din Focşani! Avea 43 de ani

Cancan acum 19 minute
Scene șocante într-o benzinărie din Focșani! Un polițist de penitenciar a fost găsit fără suflare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani? Descoperire macabră într-o benzinărie din Focșani. Oamenii legii au fost alertați în da

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum 51 minute
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Alina Gorghiu, despre cazul 2 mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 39 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 3 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°