Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mondial fără Zlatan Ibrahimovici

Publicat in Adevarul, miercuri 14 octombrie 2009 ·

Bătrânul Continent îşi alege azi ultimele două naţionale calificate direct la Mondialul din 2010. Elveţia şi Slovacia sunt la un singur pas de Mondiale, în timp ce Suedia lui Zlatan Ibrahimovici are nevoie de o minune pentru a depăşi Portugalia lui Cristiano Ronaldo. Cum „granzii“ Italia, Germania, Anglia, Spania şi Olanda, alături de “surprizele” Danemarca şi Serbia, au încheiat conturile privind prima poziţie în grupele lor, puţine necunoscute au rămas să fie rezolvate în ultima etapă a preliminariilor. Astfel, „meciurile zilei“ sunt programate în Polonia, la Chorzow, şi în Elveţia, la Basel.

Portarul moldovenilor, Dusan Kuciak, este unicul reprezentant al Ligii I în lotul Slovaciei, deşi în actuala campanie au mai fost solicitaţi şi „timişorenii“ Cisovski, Brezinski şi Borbely. Slovacii sunt în faţa unei premiere istorice, calificarea la Mondiale, însă au ratat prima „minge de meci”, 0-2 cu Slovenia. Eşecul de sâmbătă îi obligă să învingă azi Polonia la ea acasă, orice alt rezultat fiind în avantajul slovenilor.

Elveţia, victorie sau egal!

Comparativ cu slovacii, elveţienii au o misiune mult mai uşoară în grupa a 2-a. În primul rând joacă pe teren propriu, contra Israelului.

Apoi, au nevoie doar de un singur punct pentru a lăsa Grecia pe locul secund. Meciul de la Basel ne interesează în mod direct şi pe noi, „tricolorii” sperând într-un eşec al israelienilor pentru a reveni în urna a doua la tragerea la sorţi a preliminariilor Euro 2012.

Baraj dirijat!

„Colacul de salvare” din cursa pentru Mondiale a fost prins până acum de naţionalele Franţei, Rusiei, Bosniei şi Irlandei. Li se vor alătura, în proporţie de 99 la sută, Portugalia şi Ucraina, care au nevoie de victorii cu Malta, respectiv Andorra. Astfel, în cazul în care Cristiano Ronaldo îl va lăsa acasă pe Ibrahimovici, atac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 6 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 9 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 4 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 6 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 10 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 9 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Iohannis, la Consiliul European: trebuie să intensificăm şi să urgentăm eforturile coordonate, la nivel european, pe palierul de sprijin militar pentru Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, miercuri la Bruxelles, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina. „Di

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/13°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°