Deşi domnia sa a fost controversată, momentul Unirii Principatelor de la 1859 este singurul aspect la care românii se raportează atunci când vine vorba despre Alexandru Ioan Cuza. „Adevărul“ a provocat mai mulţi istorici, în încercarea de conturare a unei imagini a domnitorului dezbrăcată de mit şi mai apropiată de realitate.
Vedeţi şi:
A fost Alexandru Ioan Cuza un dictator?
Ziua de 24 ianuarie readuce, an de an, în memoria colectivă a românilor imaginea lui Alexandru Ioan Cuza ca simbol al Unirii Principatelor Române de la 1859. Cu toate că domnia sa a fost una destul de controversată, momentul Unirii este singurul aspect la care românii se raportează atunci când vine vorba despre Alexandru Ioan Cuza. Prin vocea unor istorici, „Adevărul" încearcă să vă prezinte o imagine cât mai apropiată de realitate a domnitorului.
După înfăptuirea Unirii, Cuza a iniţiat o serie de reforme interne, precum secularizarea averilor mănăstireşti, reforma agrară şi reforma învăţământului. În aplicarea acestora s-a lovit de rezistenţa Adunării Legiuitoare, pe care a dizolvat-o la 2 mai 1864, prin forţă.
„Cuza a constatat la un moment dat că nu avea destulă putere, că reformele sale treceau foarte greu neavând susţinere în Parlament şi a devenit autoritar. A dat un fel de lovitură de stat în 1864, şi-a sporit puterea proprie, în defavoarea celorlalte instituţii. Reuşeşte astfel să-şi atragă criticile de la stânga politică, care se temea că va deveni tiran", explică istoricul Ion Bulei.
La 10 mai 1864, Cuza modifică, prin plebiscit, Convenţia de la Paris care reprezenta până la acel moment Constituţia după care funcţionaseră Principatele, transformând-o în Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris. Cea mai importantă modificare era redistribuirea organizării statale astfel încât domnitorul să aibă puteri sporite, ceea ce a atras nemulţum