Mircea Marian: „Puţine lucruri mă scârbesc mai mult decât acei politicieni români care înjură sistemul pe care l-au creat, din care fac parte de foarte, foarte mulţi ani şi pe care îl întreţin în continuare”.
România pare a fi plină de farisei care, în aplauzele publicului, îşi reneagă originile.
Băsescu: „Clasa politică este o zoaie pe un geam”. Dinu Patriciu: „Clasa politică în România este falsă şi impotentă”. Sorin Oprescu: „Este adevărat că sunt tot un exponent al clasei politice ticăloşite, dar într-o zi am luat o decizie: am spus stop!”. Cozmin Guşă: „O clasă politică de repetenţi”.
Până şi Nicolae Mischie - da, prototipul baronului PSD, cel care care a stăpânit ani buni peste judeţul Gorj - declara, acum câteva zile: „Sunt profund scârbit de actuala clasă politică”.
Să acceptăm faptul că majoritatea cetăţeni lor le dau dreptate, pe fond. Dar ce au făcut Băsescu, Patriciu, Oprescu sau Guşă ca să schimbe această situaţie?
Priviţi puţin la PDL, partid aflat sub tutela actualului preşedinte. Ministerele-cheie au fost ocupate de personaje precum Videanu, Blaga şi Berceanu, toţi trei intraţi în viaţa publică încă din primele zile ale anului 1990.
Iar noua generaţie din PDL? Ea este reprezentată de către doamnele Udrea şi Ridzi şi nu cred că mai este altceva de spus. Dar Dinu Patriciu se poate preface că nu este el însuşi parte a grupării pe care a definit-o drept „politicienii idioţi”?
Prietenul său, fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, pe care l-a susţinut necondiţionat timp de patru ani, este cel care a cheltuit pe diverse forme de mită electorală - de la pensii la salarii imense pentru bugetari - aproximativ 5% din PIB.
România plăteşte acum nu doar incompetenţa şi ezitările guvernului Boc, ci şi cheltuielile neruşinate din perioada guvernării PNL-PSD. S