Pregătirea pentru Mondialele de la Budapesta include şi un asemenea exerciţiu: reproducerea cît mai fidelă a unei zile de competiţie.
1.680 de waţi într-o sala lungă şi îngustă. Sînt grupaţi în buchete de cîte patru globuri albe plus două aplice pe un perete. Patru e şi numărul planşelor care scîrţîie sub paşii alerţi ai sabrerilor.
Sîntem la Cheile Grădiştei, în cantonamentul lotului masculin, exact în ziua în care are loc o simulare de concurs. S-au trezit cu noaptea în cap şi la 8:40 au avut primele asalturi. Exact cum va fi la Budapesta, la Mondiale, pe 7 august, cînd e programată competiţia individuală.
Atmosferă de sală
12 sabreri se învîrt prin sală, care aşteptîndu-şi rîndul să tragă, care agitîndu-se pe planşă, care chiar arbitrînd. Antrenorul Mihai Covaliu strigă cu glas sonor ordinea asalturilor, iar cînd acestea încep strecoară indicaţii, observaţii şi încurajări. Pe fundal se aude zgomot de competiţie, furnizat de un laptop şi un monitor care rulează filmuleţe de pe youtube din diverse concursuri.
Pe lîngă campionul european de la Zagreb, Tiberiu Dolniceanu, şi tînăra echipă care a luat locul 4 la CE în sală se mai află Rareş Dumitrescu şi Florin Zalomir, retraşi după JO de la Londra. Dumi a venit să dea o mînă de ajutor în ziua respectivă, pe cînd Zalo e tot timpul alături de lot. Şi vine rîndul unui asalt între Tibi şi Zalomir, ceva obişnuit acum un an, cînd erau colegi de echipă. Încordarea e autentică, şuieră în aerul încins.
Florin se distanţează la 8-3, folosindu-şi din plin experienţa. În pauză, Cova se apropie de Dolniceanu şi-i şopteşte apăsat cîteva sfaturi. La reluare, el începe să schimbe, să recupereze. Cînd ia prima dată conducerea, la 14-13, eliberează un strigăt care face grinzile să vibreze.
Aşa curge ziua. Cu asalturi pasionante, cu pauze exact cum vor fi în ziua de concurs de la Budapesta. "Stăm