Un număr de telefon cu 14 cifre ne face legătura cu Lidia Şimon.Ar fi trebuit să ia startul în Maratonul de la Nagoya, dar cursa afost anulată fără recurs. Ca şi destinul celor 1.000 de victime(10.000 de dispăruţi) ale cutremurului urmat de tsunami. Aruncatăîn purgatoriul japonez, atleta de 37 de ani se află tot în cameraunui hotel ce zgârie norii din Nagoya. La etajul 17! Acelaşi lacare a prins-o şi cutremurul devastator de vineri, cu epicentrullângă oraşul Sendai. Doar că acum e alături de fiul Cristian (9ani) şi de soţul Liviu. Are mai multă putere şi şopteşte. Să nu-itrezeasă pe cei doi, sau de teamă să nu zvârcoleascătragedia.
Bună, Lidia, ce faceţi?
Suntem în camera de hotel din Nagoya, încercăm să ne revenim,suntem speriaţi...
În aceeaşi cameră în care te aflai şi în momentulcutremurului...
E greu de povestit cum s-a petrecut totul, acele secunde parcă nuse mai terminau şi, pe cât se prelungea, pe atât părea coşmarul maigroaznic la etajul 17. Bine, vă daţi seama că nu s-a simţit laintensitate maximă, hotelul e construit după standarde noi, iardistanţa faţă de epicentrul cutremurului e de peste 600 km. Laînceput am vrut să mă duc spre uşă, dar imediat m-am dus sub toculuşii de la baie. Spuneam Tatăl Nostru şi numai pe Dumnezeu L-aveamîn gând. Imediat mi-a năvălit în cap imaginea lui Cristi şi asoţului meu Liviu. Ei erau în Tokyo. Iniţial n-am putut lualegătura cu ei, ulterior am reuşit prin skype.
Nu-lscoate pe băiat din hotel
Ai mai avut parte vreodată de o asemeneasperietură?
Nici nu-mi mai doresc să trăiesc aşa ceva. Acum am realizat cât deimportante sunt viaţa şi sănătatea. Şi acum pe toate canalele TVrulează imagini terifiante ce nu au nevoie de vreun comentariu. Noistăm mai mult în cameră şi ieşim doar să mâncăm ceva. Şi intrămimediat. De când cu ştirile despre centralele nucleare, sunt foart