Clubul Real Madrid şi Angel Di Maria au ajuns la un acord în ceea ce priveşte îmbunătăţirea contractului jucătorului argentinian, acesta urmând să câştige peste trei milioane de euro net pe an, informează cotidianul As.
Di Maria a fost transferat la Real Madrid în vara anului 2010, de la Benfica Lisabona, în schimbul sumei de 25 de milioane de euro. Jucătorul, al cărui transfer a fost criticat din cauza sumei mari, a acceptat atunci să fie plătit cu două milioane de euro.
După două sezoane la nivel înalt, în care Di Maria a înscris 16 goluri şi a reuşit 34 de pase decisive, clubul a fost de acord să îi mărească salariul argentinianului.
Sursa: Mediafax