Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antal Arpad: Spiritul lui Ceauşescu este peste tot, în Parlament, în Guvern, în capul unor parlamentari

Publicat in Gandul, joi 24 mai 2012 · ·

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, afirmă, referindu-se la proiectul privind desfacerea contractului de muncă pentru salariaţii din instituţii care refuză să vorbească limba română, că "spiritul lui Ceauşescu este peste tot: în Parlament, în Guvern, în capul unor parlamentari".

Liderul din Sfântu Gheorghe al UDMR, Antal Arpad, a calificat, joi, într-o conferinţă de presă, drept "o aberaţie" propunerea legislativă a deputatului independent Daniel Oajdea, care prevede desfacerea contractului de muncă pentru salariaţii din instituţii, autorităţi publice şi alte unităţi bugetare care refuză să vorbească limba română, insultă în public, distrug sau înlătură o emblemă, un drapel, insignă sau alt simbol al statului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Cred că spiritul lui Ceauşescu revine în ţara noastră, îl întâlnim peste tot. A fost împuşcat în decembrie 1989, dar îl întâlnim peste tot, în Parlament, la Guvern, în studiourile de televiziune, în capul unor deputaţi şi senatori. De multe ori când merg în aceste instituţii sau mă uit la televizor, în caut pe Ceauşescu şi nu-l văd, dar spiritul lui e acolo”, a spus Antal.

În opinia edilului, faptul că un deputat din Iaşi vrea să rezolve problemele din Ardeal "este clasic şi absolut reprezentativ” pentru România.

Totodată, Antla a afirmat că angajaţii Primăriei Sfântu Gheorghe vorbesc limba română şi este normal să vorbească atât limba română, cât şi limba maghiară.

"Iniţiativa este oricum o aberaţie, nu pot s-o definesc altfel. Gândiţi-vă că foarte mulţi deputaţi şi senatori români ar trebui să-şi piardă locurilel de muncă pentru că nu vorbesc corect limba română, fiind limba lor maternă. (...) De asemenea, gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă în fiecare zi cineva ar depune o plângere împotriva primului-ministru şi acesta ar trebui să dea câte un test de limbă română din două în două zi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 5 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 11 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 6 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 9 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 10 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 7 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 9 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°