Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană, somnifer pentru Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 1 aprilie 2009 ·

Şeful statului a căscat şi a ascultat cu ochii închişi discursul de ieri, din parlament al liderului PSD. Sursa: Octavian CocoloșSursa: Octavian Cocoloș

1 /.

Aniversarea aderării României la NATO a fost ieri prilej pentru liderul PSD Mircea Geoană să exerseze de la tribuna Parlamentului postura de virtual contracandidat al lui Traian Băsescu la preşedinţie. Pe lângă bani pentru armată şi o mai mare influenţă a României în NATO şi UE, Geoană a cerut retragerea trupelor din Irak în acest an, contrar opinei preşedintelui. Băsescu a căscat, urmărindu-l apoi, câteva momente, cu ochii închişi.

Contre pe prezenţa în Irak

Cu foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu în plen, şeful statului a împărţit „egal meritele aderării” în 2004 la NATO „între partidele politice care au guvernat România” după 1990 şi a explicat parlamentarilor mandatul cu care va merge vineri, la Summitul aniversar de la Strasbourg - Kehl. Preşedintele nu a menţionat nimic în mod explicit despre susţinerea Ucrainei şi Georgiei, dar a insistat că „România are obligaţia să manifeste fermitate” faţă de deciziile luate anul trecut la Bucureşti, incluzând aici scutul anti-rachetă complementar celui american.

Precizările au fost făcute în aceeaşi zi în care la Cotroceni a fost primită o scrisoare de felicitare cu ocazia a 5 ani de la aderarea la NATO din partea preşedintelui american, Barack Obama. În privinţa trupelor din teatrele de operaţiuni, preşedintele s-a pronunţat pentru continuarea misiunilor, cerând, în plus, să li se dea „siguranţa că le putem oferi resursele necesare pentru a-şi îndeplini cu succes misiunile”.

„Vă asigur că ţara noastră îşi va respecta toate angajamentele asumate, atât în interiorul Alianţei, cât şi în relaţiile bilaterale”, a spus Băsescu, excluzând astfel o retragere până la o decizie concretă în a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

HotNews acum 3 ore
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş. Radu Duda Foto: AGERPRES Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic a

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 49 minute
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

Prognoza pentru luna aprilie: temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum o ora
1 - 8 aprilie Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepţia regiunilor nord-vestice, unde cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale, regim

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum o ora
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Ada Hausvater şi Cristian Rudic au primit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler

Press Alert acum 45 minute
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, le-a oferit Adei Hausvater și lui Cristian Rudic, în numele președintelui României, Ordinele Naționale „Pentru Merit” în grad de Cavaler, conferite cu prilejul Zilei Culturii Naționale. „Performanța culturală pe ca

Zeci de soldaţi sirieni ucişi într-un atac israelian lângă Alep

HotNews acum o ora
Cel puţin 36 de soldaţi sirieni au fost ucişi într-un atac israelian care a vizat regiunea Alep din nordul Siriei în zorii zilei de vineri, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), informează AFP și Agerpres. Elicopter de atac

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

Alegeri prezidențiale: Ciucă nu exclude posibilitatea de a se înfrunta cu Ciolacu. „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe”

HotNews acum o ora
Șeful PNL, Nicolae Ciucă, nu exclude o posibilă confruntare cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, la alegerile prezidențiale, în cazul în care cele două formațiuni politice vor avea candidați separați. Discuțiile despre candidații de la scrutinul din

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 9 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

12°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale