Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Mang, ministrul Educaţiei, acuzat de plagiat de către profesorii pe care i-a copiat

Publicat in Adevarul, joi 10 mai 2012 ·

Ioan Mang, ministrul Educaţiei este acuzat de plagiat şi de către profesorul Eli Biham, decan al Departamentului Computer Science de la Technion, Haifa Israel, co-autor al uneia din lucrările pe care Mang este acuzat că a plagiat-o.

Acesta a postat o scrisoare în care îi aduce acuzaţii grave lui Ioan Mang. Profesorul scrie că actualul ministru al Educaţiei, nu doar a dat copy-paste la articolul semnat de el şi de către Nathan Keller, dar nici nu a înţeles ce plagiază. "Este clar că Ioan Mang nu a încercat niciodată să înţeleagă ce se pretinde în manuscrisul "Cryptanalysis of Reduced Variants of Rijndael". Nici nu ar fi putut să aibă aceleaşi rezultate pe cont propriu, pentru că întreg conţinutul manuscrisului e greşit", se arată în scrisoare profesorului Eli Biham

Vezi aici scrisoarea lui Eli Biham

Scandalul plagiatului a început la o zi după ce Ioan Mang a fost propus ca ministru al Educaţiei. Atacurile au venit din partea membrior PDL,printre ei numărându-se şi fostul premier Emil Boc.

„Există suspiciuni că unele dintre articolele dv. ştiinţifice conţin elemente de plagiat. Dacă se va dovedi că sunt reale aceste suspiciuni, ce veţi face domnule ministru?", l-a întrebat Chircu pe Ioan Mang.

Răspunsul lui Mang nu a întârziat să apară. „În momentul în care voi fi acuzat de plagiat, fiţi convinsă că mă retrag din orice funcţie", a precizat Mang, după ce a subliniat faptul că speră ca deputata PDL să aibă un singur scop cu această întrebare, acela de a fi cât mai acră cu un reprezentant al Uniunii Social-Liberale

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum 27 minute
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 3 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Ucraina îl decorează pe Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul său: „Pentru noi, este un simbol”

G4Media acum 50 minute
Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i mulţumi astfel pentru sprijinul acordat ţării atacate de către Rusia, a anunţat joi ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AF

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 2 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 3 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 49 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

VIDEO Imagini fabuloase cu Dorinel Munteanu după calificarea în finala Cupei României » A intrat pe teren și s-a jucat cu un câine

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Dorinel Munteanu (55 de ani) este un antrenor fericit în acest moment. A promovat-o pe Oțelul în Superliga în acest sezon și , acolo unde o va întâlni pe Corvinul Hunedoara, pe 15 mai. La final, tehnicianul a sărbătorit în stilul său propriu. Dorine

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°