Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Staff-ul tehnic al Stelei va avea salariile înjumătăţite din martie

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 25 februarie 2010 ·

Antrenorii secunzi plus alţi membri ai staff-ului vor cîştiga de la 1 martie cu 50 la sută mai puţin

Steaua ia măsuri de criză. Clubul a redus salariile personalului tehnic cu 50 la sută. De la prima echipă, doar Mihai Stoichiţă şi jucătorii au scăpat cu veniturile neînjumătăţite! Antrenorii secunzi, preparatorii fizici, medicul, magazinerul sînt printre angajaţii care cîştigă mai puţini bani de luna asta. De ce s-a hotărît aşa?

Gruparea din Ghencea economiseşte în jur de 10.000 de euro pe lună din tăierea salariilor, adică suma medie pe care i-a achită unui fotbalist. Sau antrenorului principal, plătit şi el tot cu 120.000 de euro pe sezon. Steaua strînge cei mai mulţi bani de la secunzii lui Stoichiţă, care iau acum cîte 1.500 de euro pe lună în loc de 3.000 de euro, cît primeau înainte să fie "amendaţi".

Măsura face parte dintr-un plan pe care Gigi Becali l-a anunţat şi care vizează reducerea bugetului de salarii. Primii loviţi au fost jucătorii. Multora li s-au scăzut contractele, iar nou-veniţii au fost selectaţi şi pe criteriul financiar. Fiecare dintre ei a trebuit să accepte maximum 120.000 de euro pe sezon.

Cît cîştigă pe lună alţi secunzi din România:

Ştefan Iovan (echipa naţională) 5.000 de euro

Alin Minteuan (CFR Cluj) 4.000 de euro

Claudio Bozzini (Dinamo) 2.000 de euro

Ciprian Panait (Rapid) 1.500 de euro

Staff-ul lui Stoichiţă

Mihai Teja antrenor secund

Andrei Speriatu antrenor de portari

Ionel Colonel preparator fizic

Horea Codorean preparator fizic

Radu Paligora medic

Iulian Mircea asistent medical

Constantin Moroiu maseur

Ion Buduga masor

Cătălin Fandel masor

"Deaconu e cel mai bun"

Delegarea lui Alexandru Deaconu la derby-ul CFR - Steaua a fost salutată de şeful LPF, Dumitru Dragomir. "N-am nici o emoţi

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Toți membrii PMP Sector 5 și-au dat demisia și s-au înscris în filiala PUSL condusă de Vlad Popescu Piedone

Gandul acum o ora
Președintele Partidului Mișcarea Populară Sector 5, Mihaela Gorneanu și-a depus joi demisia din partid și a semnat adeziunea la Partidul Umanist Social Liberal Sector 5, filială condusă de Vlad Popescu Piedone. Totodată, toți ceilalți membri din PMP

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 2 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 3 ore
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 42 minute
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie

News.ro acum o ora
Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie, după ce Guvernul a aprobat, joi, un act normativ în acest sens. Potrivit Ministerului Finanţelor, Executivul a aprobat actul normativ promovat de minister şi elaborat de A

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 3 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

Restricţii de circulaţie pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj, în perioada Paştelui catolic

News.ro acum o ora
Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone este restricţionată, începând de joi seară, pe teritoriul Ungariei, măsura fiind luată întrucât în ţara vecină se sărbătoreşte, la sfârşitul acestei săptămâni, Paştele, anunţă Compania Naţional

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

19°
joi

7°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale