O arhitectă din Timişoara face bijuterii cărora le ataşează câte un răvaş pe care artista şi-a notat emoţiile, starea lucrurilor sau povestea obiectului cu pricina. Sursa: Adi Pîclișan
"Răvaşe e o expoziţie care are foarte multe accente personale, pentru că am pus în piesele prezentate mai mult decât imaginaţia pe care o necesită designul de obiect, am pus cuvinte, idei, imagini care m-au definit sau au definit o stare, a mea sau a celor din jur", explică Daciana Cuc.
Arhitecta mai spune că, de când se ştie, a învăţat că fiecare lucru are o poveste. În consecinţă nu putea crea altfel decât bijuterii povestite. “Am învăţat de mică faptul că obiectele au o poveste şi am dorit să includ povestea clar, palpabil, în bijuteriile pe care le-am creat. Fiecare obiect poate fi personalizat, fiecare răvaş putând purta povestea altcuiva: o scrisoare de dragoste, o fotografie foarte dragă, un text interesant, o schiţă, orice poate fi trecut pe hârtie", mărturiseşte Daciana Cuc.
Bijuterii cu poveşti
"Răvaşe" este o expoziţie de bijuterii unicat, din argint cu pietre preţioase, fiecare având ataşată câte un răvaş. De exemplu un set de bijuterii decorate cu o piatră roşie poartă povestea celei căreia îi sunt dedicate.
Răvaşul aferent, "O zi la Marinela", împărtăşeşte o fracţiune din atmosfera creată în jurul personajului principal: "roz cu desene de cretă, avalanşă de cărţi, prânzuri de peşte, fum de beţişoare parfumate, dans înainte de dans, un dulăpaş cu condimente, rafale de râs în hohote, cultivarea sentimentului de acasă".
Pasiune transformată în afacere
Tânăra de 29 de ani a studiat arhitectura, dar a deprins singură arta bijuteriei. Din fire fine de sârmă de argint răsuceşte şi crează cele mai fine coliere sau inele.
Ea şi-a transformat pasiunea în afacere pentru că piesele create sunt bine primite pe piaţă. A început co