Încep să cred din ce în ce mai mult că Traian Băsescu încearcă, în politică, să urmeze calea lui Charles de Gaulle. Sursa: EVZ

Nu doar pentru că are acelaşi discurs ferm şi critic împotriva partidelor, pe care le consideră putrede, dar şi pentru faptul că se consideră un om providenţial. Care, singur, prin voinţa sa şi ideile sale poate salva România.

Asemenea lui De Gaulle, Traian Băsescu crede în relaţia cu poporul, încearcă să construiască o legătură directă cu el. Preşedintele ştie ce este bine şi ce nu pentru ţară, e o chintesenţă a voinţei naţionale, de unde şi stridenţele populiste. În plus, nu degeaba socialistul Mitterrand obişnuia să spună că De Gaulle a guvernat prin lovitură de stat permanentă.

Dar să reluăm câteva momente istorice. În 1946, De Gaulle a demisionat şi a forţat reforma sistemului politic. S-a fondat prima „Uniune Gaullistă pentru cea de-a patra republică“. Reformă vrea şi Traian Băsescu. În septembrie 1958, pe fondul crizei algeriene şi sub ameninţarea unei lovituri de stat militare, s-a adoptat prin referendum o nouă Constituţie şi s-a inaugurat ceea ce în sistemul politic francez se numeşte a cincea republică. A nu se uita că, în vară, un grup de intelectuali pro-băsescieni au provocat o discuţie privind necesitatea unei „a treia republici“. Cam seamănă, nu, cu sistemul francez?

În timpul crizei de regim din 1962 din Franţa, Charles de Gaulle a folosit referendumul pentru a distruge sistemul de partide. Mai precis, forţa acestora. Traian Băsescu a încercat şi el acelaşi lucru printr-o consultare populară.

În plus, conservatorismul francez - gaullismul, cum este el numit - a avut şi are ca specific nu doar voluntarismul politic. Gaullismul a grupat în permanenţă partidele de centru-dreapta, dar, în funcţie de interesele momentului, şi pe cele de stânga. Aşa au luat naştere f