La ora când scriu, ţara stă cu sufletul la gură ca să vadă dacă rezistă sau nu digul de la Galaţi şi dacă nu cumva vom avea, cum a zis un viceprimar panicat ale cărui vorbe sunt repetate papagaliceşte de cititorii de prompter, "cel mai mare dezastru urban de la al Doilea Război Mondial încoace" (serios? dar cutremurul din 1977 ce a fost?). Sursa: EVZ

Să sperăm că rezistă. Dar sunt câteva lecţii aici. Întâi se cuvin felicitările pentru cei care fac prognozele meteo pe termen mediu şi lung, care fix acum două luni ne spuneau că vom avea cea mai caldă şi secetoasă vară din ultimele nu ştiu câte decenii.

Pare că administraţia română s-a contaminat de moda superlativelor infirmate spectaculos: chiar fără viiturile astea pe Dunăre, nu pare deloc secetoasă, şi acuşi ajungem la jumătatea ei. Dimpotrivă, a fost una dintre cele mai ploioase din memorie.

Tot felicitări merită şi presa de ştiri, deoarece, cum bine zicea cineva recent, de două săptămâni ne oferă ore întregi de caleidoscop cu oameni în apă, revărsări, babe salvate cu barca, vaci înotătoare şi căţei aburcaţi în cârcă, fără să poate da un contur sistematic al problemei şi o estimare a ce şi unde se află în apă. A trebuit să iau de pe Google planşe ca să mă lămuresc unde sunt zonele afectate, ce suprafeţe de teren şi ce căi de comunicaţie s-au tăiat.

Sigur, personalizarea emoţională a emisiunilor - în care pui o faţă concretă şi un caz pe o problemă - e o metodă generală de a transmite de la un dezastru natural. Ea face bine la audienţă şi la efortul de a mobiliza donaţiile private pentru sinistraţi. Nu asta este problema la noi, ci aceea că rămânem doar la acest nivel.

În alte părţi, după ce văd la ştirile de seară că s-a întâmplat ceva, pot cumpăra a doua zi cotidianul naţional "serios", plus două-trei săptămânale, care tratează chestiunea analitic, îmi ar