Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Sfârşitul Ceauşeştilor“ lansată la Craiova şi la Târgu-Jiu

Publicat in Adevarul, marți 22 iunie 2010 ·

Cartea scrisă de Grigore Cartianu va avea două lansări, astăzi şi mâine, în două oraşe importante ale provinciei, Craiova şi Târgu-Jiu. Volumul „Sfârşitul Ceauşeştilor“ va fi lansat astăzi la Craiova, la Librăria Adevărul, iar mâine în Târgu-Jiu, la Hotel Gorj.

Turneul de lansări al volumului „Sfârşitul Ceauşeştilor" de Grigore Cartianu continuă astăzi cu evenimentul din Craiova, capitala Olteniei. Aici, la Librăria Adevărul, situată în str. Împăratul Traian nr. 9, astăzi, între orele 11.00 şi 18.00, autorul îşi va lansa cartea şi va fi prezent la întâlnirea cu cititorii săi.

Evenimentul din Bănie nu va rămâne singur. În plus faţă de programul iniţial, „Adevărul" mai organizează o lansare, care va avea loc la Târgu-Jiu. Aici, mâine, între orele 11.00 şi 17.00, Grigore Cartianu şi „Sfârşitul Ceauşeştilor" vor fi găzduiţi de parterul Hotelului Gorj, situat în Calea Eroilor 6.

Până acum, volumul „Sfârşitul Ceauşeştilor" a beneficiat de o lansare-maraton la Târgul de carte Bookfest, pe parcursul tuturor celor cinci zile ale manifestării. Drept urmare, cartea a fost cea mai vândută a acestei ediţii, cu 2.130 de exemplare.

Lucrurile nu s-au oprit aici, Editura Adevărul Holding dorind să aducă volumul cât mai aproape de cititorii săi. Astfel, cartea a fost distribuită, sâmbătă, cu ziarul „Adevărul", într-un tiraj-record de 140.000 de exemplare, putând fi, de acum, achiziţionată de la orice chioşc de presă din ţară. În plus, autorul a început turneul de lansări în marile oraşe din provincie. Primul a fost oraşul de unde a început Revoluţia acum 20 de ani, Timişoara, urmat de Cluj-Napoca şi Braşov.

„Tripleta" s-a reunit la Bucureşti

Ieri a avut loc, în Librăria Adevărul din Bdul. Magheru, lansarea bucureşteană a cărţii, în prezenţa unui public numeros, căruia autorul i-a stat la dispoziţie până la ora 18.00. Lansarea a prilejuit un adevărat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială de două zile în Coreea de Sud, săptămâna viitoare, la invitaţia Preşedintelui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 35 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Coreea de Sud, la invitaţia preşedintelui Yoon Suk Yeol. Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte şi membri ai Executivului, ministrul A

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum 43 minute
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 20 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum o ora
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

Un tablou de 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, descoperit în România

Mediafax acum 28 minute
„Urmare a activităţilor investigativ-operative efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în care au fost efectuate cercetă

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 49 minute
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Mită de 23.000 euro pentru a influenţa un procuror

BusinessMagazin acum 57 minute
Un bărbat a cerut mită pentru a influenţa un procuror. A fost prins în flagrant când primea 23.000 de euro. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului pentru a fi arestat preventiv.

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum o ora
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°