O Românie modernă nu ar avea nevoie nici de tătuci, nici de preşedinţi jucători Dacă Ion Iliescu dădea în 1995 indicaţii împotriva retrocedărilor caselor naţionalizate, ceea ce a aruncat România într-un şir de procese fără sfârşit la Strasbourg, iată că Traian Băsescu, în 2008, s-a pronunţat  în privinţa contestaţiei PRM privind uninominalul tocmai în momentul în care cauza se afla în pronunţare la Curtea de Apel Bucureşti. Aderarea la UE şi evoluţia mentalităţilor în 13 ani de tranziţie politică nu au putut elimina tentaţia marilor demnitari ai ţării să atenteze la pudoarea şi la independenţa Justiţiei.

Preşedintele Băsescu spune că n-a vrut să influenţeze, ci doar să-şi dea cu părerea. Nu are dreptate, nu pentru că hotărârea Guvernului ar fi neapărat legală, ci pentru că într-un proces numai judecătorul se poate pronunţa. Părerile personale ale preşedintelui nu au de ce să fie făcute publice, cu atât mai puţin de la tribuna Parlamentului. Este responsabilitatea Guvernului să emită acte ireproşabile din punctul de vedere al legalităţii. Dacă o face prost, Executivul trebuie să dea socoteală inclusiv prin demiterea printr-o moţiune de cenzură. Lucrurile  grave se discută pe tonuri grave şi cu reţinere. În loc de asta, disputa privind alegerile a ajuns să se tranşeze politic, prin jocul “hai să vedem cine are jurişti mai proşti”.

Şeful statului a promis că-şi dă afară consilierii dacă va vedea că au zbârcit-o atunci când au dat verdictul că hotărârea Guvernului are elemente de ilegalitate. Dacă nu, atunci să-şi concedieze Tăriceanu juriştii de la Palatul Victoria. Dar  oricine ar câştiga olimpiada consilierilor incompetenţi, Justiţia rămâne “cu onoarea nereperată”.  În discursurile prin care îşi pregăteşte candidatura pentru al doilea mandat, Traian Băsescu promite, ca obiectiv strategic, modernizarea instituţională a statului român. Pentru