Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorin Arbănaş: „Nu vom pierde în Ghencea”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 septembrie 2009 ·

Steaua speră să obţină mâine-seară, la finalul meciului cu Şerif Tiraspol, a şaptea victorie consecutivă în Liga Europa.

Primul joc oficial care pune faţă în faţă un club din România şi unul din Republica Moldova este programat pe stadionul din Ghencea, de la ora 22.05, va fi transmis în direct de Pro TV şi contează pentru Grupa H a Ligii Europa.

Dorin Arbănaş, singurul român legitimat la Şerif, le transmite „roşalbaştrilor” să-şi ia gândul de la un nou succes. „Până acum, au avut noroc de adversari facili. Noi am eliminat-o pe Slavia Praga şi i-am dominat pe cei de la Olympiakos Pireu. Şi la noi, dar şi în deplasare, Steaua este o echipă mare, dar şi noi avem experienţă”, ne-a declarat ex-bistriţeanul. „Toată lumea aşteaptă cu interes meciul, fiindcă Şerif e prima echipă din Republica Moldova ajunsă în grupele unei cupe europene.

Toată lumea visează la un rezultat mare, şi eu cred că nu vom pierde. Eu nu pot juca, deoarece am o accidentare la genunchi. Am văzut că gazonul e praf. Pe noi nu ne ajută, pentru că nu suntem echipă bătăuşă, ci jucăm numai la firul ierbii. Avem în echipă mulţi sud-americani şi africani, toţi foarte tehnici. La retur, va fi nebunie. Steaua are mulţi suporteri la Chişinău şi vor veni mulţi s-o încurajeze”, ne-a mai dezvăluit Arbănaş.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 3 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 53 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 3 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 4 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 4 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Cancan acum o ora
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Superliga – play-off: Farul Constanţa – Rapid 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Farul Constanţa a învins miercuri, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Farul a deschis scorul în minutul 3, prin Louis Munteanu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Acelaşi juc

TikTok își suspendă recompensele în UE find acuzată că încurajează dependența

HotNews acum 3 ore
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă „voluntar” funcția noii sale aplicații TikTok Lite, care recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranului, acuzată în UE că încurajează dependența, potrivit AFP. TiktokF

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/19°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

7°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°