Mesajul a fost trimis. Multumesc!

22 milioane de Românii

Publicat in Adevarul, marți 1 mai 2007 ·

Societatea românească nu mai este una a celor care depind de stat. are dreptate avea preşedintele Traian Băsescu atunci când spunea că societatea românească s-a schimbat, dar Societatea românească nu mai este una a celor care depind de stat. are dreptate avea preşedintele Traian Băsescu atunci când spunea că societatea românească s-a schimbat, dar politicienii au rămas mult în urmă. Dacă domnia sa se include între politicieni, afirmaţia este cu atât mai cuprinzătoare. Eşecul demonstraţiilor politice organizate după momentul suspendării arată cât de mult sunt desprinşi de realitate oamenii din zona politică şi toţi ceilalţi care, cuprinşi de panică, sunt convinşi că, după votul celor 322, vine sfârşitul lumii. În ciuda discursurilor alarmiste şi mobilizatoare, a agitaţiei întreţinute în spaţiul public, oamenii au reacţionat cam la fel de la Slatina la Paris: au considerat că nu merită să-şi piardă timpul pentru o problemă total neinteresantă. Anii comunismului au distrus până şi capacitatea de preţuire a timpului. "Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim. Timpul trece, leafa merge", au fost principiile fundamentale ale supravieţuirii ca angajat al statului în anii târzii ai comunismului. Imediat după Revoluţie a fost vremea în care se puteau organiza mitinguri de zeci şi sute de mii de oameni, săptămâni la rând. Erau emoţiile şi efervescenţa epocii, dar mai era ceva: angajaţii de la stat îşi permiteau să stea în stradă. Acum, după 17 ani, în capitalism, cine îşi permite să strige pentru cauza altora prin pieţe? Două, trei milioane de români muncesc în străinătate. Or să-i spună ei patronului, şefu`, mâine îţi dau o ţeapă, mă duc la un miting, aşa că dă-mi banii în avans? Manifestaţia românilor de la Paris, unde a ieşit o mână de oameni, a dovedit cu vârf şi îndesat cum stau lucrurile.

La fel este şi în ţară. Timpul se măsoară în bani pentru majoritate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
O explozie neurmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor

MApN: Elemente ale unei posibile drone, identificate în Insula Mare a Brăilei

Mediafax acum 33 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis, vineri, că elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei. Informaţiile vin după imaginile filmate de localnici. Potrivit MApN, joi seara au fost identificate fragmente

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Autorităţile moldoveneşti anunţă că trei explozii au avut loc în apropierea graniţei cu Ucraina

Mediafax acum 53 minute
Autorităţile din Republica Moldova spun că trei explozii puternice au fost auzite în apropierea graniţei cu Ucraina. Exploziile s-au produs în noaptea de joi spre vineri. Nu au fost intrări neautorizate în spaţiul aerian moldovenesc, au mai transmis

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 2 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 3 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

Inspector din cadrul ITM Buzău, reținut pentru luare de mită. A primit gratuit combustibil de la o societate pe care o verifica după un accident de muncă mortal

HotNews acum 45 minute
Inspectorul a emis un verdict favorabil societățiile pe care o controla în urma anchetei deschise după moartea unui angajat la o exploatație forestieră în vara lui 2023. La schimb, el a alimentat gratuit cu carburant de la un alt punct de lucru al s

În weekend România trece la ora de vară! Când se dă ceasul cu o oră înainte

Ziua Constanta acum 2 ore
România trece la ora de vară în acest weekend, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024 ora 03:00 va deveni ora 04:00.31 martie, ultima duminică a lunii va fi cea mai scurtă zi a a

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale