Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doctorul Aristide Serphioti, ctitorul unei loji pusă în slujba comunităţii gălăţene

Publicat in Adevarul, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Aristide Serphioti a fost unul dintre cei mai importanţi membri ai lojei „Discipolii lui Pitagora”, constituită preponderent din evrei şi greci. „Discipolii lui Pitagora” era corespondenta locală a lojii Steaua României, din care făceau parte conspiratorii întemniţării lui Eminescu: Titu Maiorescu sau Şuţu.

„Discipolii lui Pitagora” este singura lojă al cărei statut, semnat chiar de Domnitorul Cuza, se păstrează şi astăzi, în formă originală, la Biblioteca Judeţeană din Galaţi. În acest statut, Domnitorul ţine să-i mulţumească personal doctorului Aristide Serphioti pentru iniţiativa de constitui un Comitet Filantropic, pe baza căruia şi-a pus bazele mai târziu Loja „Discipolii lui Pitagora”.

Cine a fost doctorul Aristide Serphioti?

Aristide Serphioti s-a născut la 20 iulie 1828 în localitatea Hydra din Grecia. A urmat cursurile elementare şi liceale în Grecia. A absolvit în mai 1851 cursurile Universităţii de Medicină „Ludwig-Maximilian“ din München, devenind doctor în medicină.

A obţinut diploma de liberă practică în luna iunie a anului 1853, în Moldova şi s-a stabilit în acelaşi an la Galaţi. A intrat în serviciul armatei ca medic de batalion clasa I în cadrul Garnizoanei Galaţi la 15 ianuarie 1854. La 22 ianuarie 1854 este medic primar la spitalul filialei gălăţene a Epitropiei Generale „Sf. Spiridon“. A fost înaintat la gradul de medic de regiment clasa a II-a la 24 martie 1855, iar la 7 mai 1857 a fost înaintat la gradul de medic de regiment clasa I. A fost numit medic şef al Spitalului Militar Galaţi (1857-1870). A fost avansat la gradul de medic colonel la 2 octombrie 1858 şi medic principal clasa a I-a la 16 octombrie 1862. A fost numit membru în Consiliul de Igienă şi Salubritate al oraşului Galaţi în luna decembrie anului 1862. După 20 august 1863 va fi numit epitrop al spitalului „Sf. Spiridon“, în locul lui Iancu Fotea, funcţie pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Reprezentanții companiei KMG International au transmis o o informare de presă referitoare la incidentul din această dimineață, survenit pe platforma Petromidia. Potrivit sursei citate, în prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a raf

O dronă militară ar fi căzut în judeţul Brăila

Press Alert acum 56 minute
Foto: arhivă O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea, Autoritățile nu au semnalat probleme. Drona a fost filmată în Brăila, în zona Grădina

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 35 minute
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum o ora
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 2 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Cutremur cu magnitudinea 5,7 în sudul Greciei. Seismul s-a simțit pe mai multe insule

Ziare.com acum 23 minute
Un cutremur cu magnitudinea 5,7 a zguduit vineri, 29 martie, sudul Greciei la ora 07:12 GMT, a anunţat Centrul German de Cercetare în Geoştiinţe. Epicentrul seismului, la o adâncime de circa 10 kilometri, a fost determinat iniţial ca fiind la 37,44

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum 3 ore
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum o ora
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

Vremea

București
acum

20°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale