Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drama handbalistei de la Rapid se apropie de final, după dezvăluirile ProSport! "Antrenoarea poate fi demisă!" Ce măsuri pregăteşte clubul în cazul junioarei

Publicat in Pro Sport, marți 15 ianuarie 2013 ·

Antrenoarea Sultana Aiacoboaie şi preşedintele Vali Caciureac au declarat că vor semna azi dezlegarea fetei despre care ProSport a scris vineri şi sâmbătă că a fost hărţuită de colegele sale lesbiene de la Rapid

Handbalista care susţine că a fost hărţuită de colegele sale poate pleca azi de la Rapid

În cazul în care situaţia nu se va rezolva, mama fetei e decisă să apeleze mâine chiar la şeful FRH, Cristian Gaţu

ProSport a scris, în ediţiile de vineri şi de sâmbătă, despre drama trăită de o junioară de la Rapid, pe care fictiv am numit-o Mihaela. "În vestiar la Rapid, la duş, fetele o fac între ele, se sărută, consumă alcool, fumează. Eram agresată de fiecare dată când mergeam la antrenament, în fiecare zi, de luni până vineri. Antrenoarea nu intra în vestiar când ne schimbam. Dânsa pleca imediat după antrenament. După sedinţa de pregătire, rămânând singure la duş, fetele se sărutau, se pipăiau, beau alcool. Eu nu am acceptat niciodată ceea ce fac ele. Au vrut să mă sărute. Îmi făceau tot felul de gesturi urâte. Îmi puneau mâna pe sâni, pe fund, mă luau în braţe, îmi spuneau «iubire». Eu replicam imediat şi le spuneam că am ajuns la Rapid ca să fiu o sportivă, nu ca să fiu o lesbiană. Dar nu s-au lăsat. Mi-au spus că, dacă nu mă adaptez şi nu vreau să fiu ca ele, ar fi mai bine să plec", ne-a declarat tânăra, într-un interviu exclusiv în ediţia de sâmbătă a ProSport.

Mărturiile fetei au generat rapid o reacţie. Mama handbalistei a luat legătura cu antrenoarea Sultana Aiacoboaie, iar aceasta din urmă i-a promis că azi îi va da drumul fetei, chiar dacă a negat tot timpul spusele sportivei. "Am vorbit cu doamna antrenoare Sultana Aiacoboie şi mi-a spus că-i dă drumul fetei. Mâine (n.r. - azi) voi merge la clubul Rapid pentru a lua dezlegarea. Dacă totuşi nu se va rezolva, voi merge la domnul Gaţu, la Federaţie. Am

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 2 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 17 minute
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum o ora
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Ciolacu, mesaj către Clotilde Armand, care l-a trimis „la covrigărie: „Să-și ia un avocat bun!”

HotNews acum 23 minute
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis primarului Clotilde Armand, trimisă în judecată joi, „să-și ia un avocat bun”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Marcele, privește-ne pe noi. Noi suntem cei care te vor trimite înapoi la covri

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum o ora
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 3 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

„MeToo”. Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein a fost anulată de o instanţă din New York

Mediafax acum 2 ore
Un tribunal din New York a anulat condamnarea lui Harvey Weinstein din 2020. Instanţa a decis că poate avea loc un nou proces în cazul de referinţă „MeToo”, potrivit Sky News. Cea mai înaltă instanţă a statului a constatat că judecătorul de la proce

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 37 minute
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Guvernul a aprobat noile condiții pentru ieșirea din țară a minorilor

Adevarul acum o ora
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

16°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°