Spitalul pentru femei și copii Royal Waterloo din Londra a lăsat multe femei cu amintiri dureroase. Toate se temeau de secția 5, unde tratamentele utilizate erau inumane.

Una dintre ”supraviețuitoarele” secției 5 din Spitalul Royal Waterloo își amintește cu durere ce tratament a primit atunci când medicii au diagnosticat-o cu depresie postnatală.

Elizabeth Reed, acum în vârstă de 65 de ani, a fost pacientă la Royal Waterloo în urmă cu mai bine de 40 de ani, însă amintirile sunt încă vii. Într-un interviu acordat publicației britanice The Daily Mail, ea povestește ce se petrecea cu adevărat în secția închisă din Royal Waterloo. O altă pacientă Hilary Jameson, internată în secția 5 în 1970, rememorează că transferul ei în această secție a fost ca și cum ar fi ajuns în iad.

”Era ca și cum aș fi fost îngropată de vie. Stăteam acolo în întuneric, oră după oră și nu mă puteam mișca. Nu-mi simțeam corpul, doar capul. În întuneric auzeai oameni mișcându-se sau gemând.”, își amintește Elizabeth Reed. Camera despre care vorbește este un salon unde erau ținute pacientele cărora li se administrare un tratament narcotic care inducea comă.

În astfel de saloane, femeile erau lăsate ”dormind” chiar și câteva săptămâni. Aproape 500 de femei au fost paciente în secția 5, ele fiind diagnosticate cu depresie post-natală sau anorexie.

În afara somnului de săptămâni indus chimic, anorexia și depresia mai erau tratate cu electroșocuri sau chiar lobotomii. Aceste tratamente erau opera psihiatrului William Sargant care considera că prin aceste metode creierele pot fi videcate de depresie.

Poveștile fostelor paciente ale secției 5 au fost sursă de inspirație și pentru F. R. Tallis în scrierea unui roman numit ”Camera de dormit” (titlu original - The Sleep Room).

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: CRAIOVA SE VREA CAPITALĂ EUROPEANĂ. Are două