Gigi a comparat calificarea în primăvara Europa League cu accesul în grupele Champions şi a promis achiziţii spectaculoase în iarna asta.
"Ce să-i mai faci unui asemenea antrenor? Ce să-i mai zic de data asta?". Ilie Stan l-a determinat pe Gigi Becali să vorbească astfel. Patronul l-a lăudat pe tehnicianul care părea să aibă şanse mici în momentul în care a fost numit "principal" în locul lui Ronny Levy: "Îi transmisesem oricum să stea liniştit, fiindcă el a avut cinci derby-uri şi echipa s-a descurcat bine. Şi jocul crescuse clar!".
Nu foarte încîntat de participarea în Europa League, patronul a devenit şi el entuziast ca urmare a calificării în primăvara competiţiei. Succesul i-a produs planuri noi: "Îi mulţumesc lui Marica, în momentul în care am auzit că e 2-0 pentru Schalke m-am liniştit. Transferuri se vor face sigur, că poate vine Manchester United! O să vedeţi voi Steluţa! Ne mai oprim abia în finală! O asemenea bucurie n-am mai trăit de la ultima calificare în grupele Ligii Campionilor, cînd am eliminat-o pe Galatasaray".
Printre achiziţiile din viitorul apropiat se va număra şi Stefan Nikolici, eroul Stelei de aseară. Muntenegreanul e împrumutat pînă în vara viitoare de la Timişoara şi Becali şi-a anunţat intenţia de a extinde colaborarea cu el: "Nikolici merită toată atenţia noastră pentru cît ne-a ajutat şi merită luat numai pentru ce a făcut în seara asta. Dar voi discuta cu Iancu, nu vreau să promit nimic acum".
"Steaua asta a fost înfiinţată de la început ca să le aducă bucurie românilor şi ea continuă să-şi ducă misiunea mai departe" (Gigi Becali, patron Steaua)
"Miercuri mi-a fătat o oaie un miel alb ca laptele. Avea şi lapte oaia, atunci mi-am dat seama că e de bine. Filosofia vieţii mele asta e: lapte la fătare e semn de calificare" (Gigi Becali, patron Steaua)
Gigi a comparat calificarea în primăv