Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Elevi din Rugineşti şi Angheleşti, în vizită la Vrancart

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 19 octombrie 2012 ·

Elevii claselor a III-a, a IV-a şi a VII-a de la Şcolile Rugineşti şi Angheleşti au mers în vizită la sediul societăţii Vrancart Adjud, pentru a afla exact de la sursă cum se lucrează într-o fabrică de hârtie. Activitatea s-a înscris în cadrul proiectului educaţional „Meseria Brăţara de Aur“, iniţiat şi coordonat de consilierul educativ Claudia Adăscăliţei, împreună cu profesoarele pentru învăţământ primar Marinela Apostol şi Aneta Negoiţă.

Vizita a debutat cu prezentarea companiei, copiii fiind familiarizaţi cu activitatea unei fabrici de hârtie. Prima oprire, în zona unde este depozitată hârtia colectată, i-a încântat pe copii. Cantităţile imense de hârtie colectate ce aşteptau să intre în procesul de fabricaţie i-au făcut pe aceştia să realizeze cât de important este pentru producători să aibă flux continuu de materie primă. Copiii au învăţat cu această ocazie cât de importantă este reciclarea hârtiei, dar şi a celorlalte materiale.

Cadrele didactice implicate în proiect susţin că experienţa a fost de un real folos pentru copii, având în vedere că mulţi dintre părinţii lor îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestei companii. „Această activitate a reprezentat o ocazie unică de a vizita Fabrica de Celuloză şi Hârtie şi de a învăţa de la profesionişti cum orice bucată de hârtie pe care o colectează selectiv, poate ajunge parte integrantă dintr-un nou produs“, a precizat profesoara Claudia Adăscăliţei.

În scurta lor vizită la combinatul Vrancart, elevii celor două unităţi de învăţământ au beneficiat de asistenţă din partea unui angajat. Acesta a stat la dispoziţia elevilor şi le-a răspuns la toate întrebările.

Galerie foto

Monitorul de Vrancea Data: 19-10-2012

Descriere: Elevi din Rugineşti şi Angheleşti, în vizită la Vrancart

+ Mareste Poza

Monitorul de Vrancea Data: 19-10-20

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 4 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 5 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 10 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 9 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 6 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 9 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 8 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 4 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°