Paul McCartney, Elton John, Pete Townshend, Bryan Adams, Madonna, Adele şi membrii formaţiilor U2, The Clash şi Coldplay se numără printre cei peste 100 de artişti internaţionali care cer eliberarea din închisoare a celor două tinere din grupul Pussy Riot, informează hollywoodreporter.com.
Într-o scrisoare deschisă de susţinere pentru Nadezhda Tolokonnikova şi Maria Alekhina şi coordonată de organizaţia nonguvernamentală Amnesty International, vedetele îndeamnă autorităţile ruse să le elibereze pe cele două membre ale grupului Pussy Riot, care vor cere la recursul din această săptămână eliberarea condiţionată.
În scrisoarea deschisă, starurile le amintesc celor două tinere că "lumea întreagă se gândeşte la ele şi lucrează pentru a fi eliberate". Menţionând că "mulţi părinţi simt suferinţa de a fi despărţiţi de copiii lor", scrisoarea continuă: "Înţelegem sensibilitatea cazului având în vedere că protestul a avut loc într-un lăcaş de cult, cerem autorităţilor ruse să revadă sentinţa grea acordată celor două, astfel încât cele două membre ale trupei Pussy Riot să se poată întoarce la familiile lor, la copiii şi la viaţa lor de zi cu zi".
"Dreptul la libera exprimare este esenţială în orice democraţie", se mai arată în scrisoarea deschisă.
În februarie 2012, trei tinere femei din grupul Pussy Riot - Nadejda Tolokonnikova, Ekaterina Samuţevici şi Maria Alehina - au urcat pe masa din altarul catedralei ortodoxe Hristos Mântuitorul din Moscova, pentru o "rugăciune punk", în care au invocat-o pe Fecioara Maria, cerându-i să îl alunge de la putere pe Vladimir Putin.
Cele trei femei au fost condamnate, pe 17 august 2012, la doi ani de închisoare fiecare, pentru "huliganism" şi "incitare la ură religioasă".
Condamnarea pentru Tolokonnikova şi Alehina a fost confirmată în apel pe 10 octombrie 2012, în timp ce Samuţevici a fost eliberată în ur